Scade birocrația în Primăria Cluj. Boc: "Circulă hârtia şi nu circulă oamenii"

Scade birocrația în Primăria Cluj. Boc: "Circulă hârtia şi nu circulă oamenii"
| Foto: Arhiva

Primarul Emil Boc a anunțat că, începând de luna viitoare, clujenii nu vor mai fi plimbați pe la toate ghișeele pentru a obține avizele necesare în cazul obținerii autorizațiilor de construire. 

Primarul Emil Boc a anunțat, miercuri, la Ziua Live, că, începând din iunie, Primăria Cluj-Napoca nu va mai solicita cetăţenilor documentele pe care le emite instituția atunci când cetăţenii trebuie să îşi completeze documentaţia necesară pentru autorizaţii.

"Am decis ca, începând cu luna iunie, primăria să nu mai solicite cetăţenilor documentele pe care le emite ea atunci când cetăţenii trebuie să îşi completeze documentaţia necesară pentru autorizaţii. Dacă aveţi de primit o autorizaţie de construcţie de la primărie, avizele pe care trebuie să le primiţi de la serviciul de Circulaţie, de la Direcţia Tehnică, de la serviciul Patrimoniu, astăzi cetăţeanul trebuie să meargă la fiecare direcţie, îşi ia avizele şi le duce apoi la Urbanism.

Din iunie, primăria nu mai solicită cetăţeanului aceste hârtii. Circulă hârtia şi nu circulă oamenii. Lucrăm noi mai mult. Serviciile de specialitate vor colabora între ele şi vor trimite direct documentele la dosar, pentru că e anormal ca pentru un act pe care primăria îl emite să îl pui pe cetăţean să să se ducă la o altă uşă din primărie.

Nu va mai merge cetăţeanul, vor merge funcţionarii, prin intermediu electronic, şi acum se lucrează la fundamentarea procedurilor juridice, astfel încât serviciile din primărie să colaboreze şi cetăţeanul să nu mai fie pus pe drum", a declarat primarul Emil Boc.

Comenteaza