Scapă centrul de traficul de tranzit

Scapă centrul de traficul de tranzit
Lucrările la centurile Huedinului ar putea începe chiar de anul viitor, având în vedere că proiectul a fost bugetat pe Fondul European de Dezvoltare Regională. În prezent, tot traficul de tranzit afectează centrul acestui oraş.

Mai multe proiecte de centuri ocolitoare ar urma să demareze în ţară de anul viitor, cu finanţare de la Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). În judeţul Cluj sunt vizate două astfel de obiective, centurile Huedinului şi Dejului. Primarul din Huedin, Mircea Moroşan, a explicat că lucrările în cazul proiectului său au fost deja bugetate şi că ar urma să fie contractate de anul viitor, în paralel cu alte două proiecte similare, din Orăştie şi din Sighişoara. În total, finanţarea vizată pentru acest proiect se ridică la 20 de milioane de euro.

Primăria Huedin aşteaptă de mai mulţi ani finanţarea pentru o centură ocolitoare de 6 km care să scoată traficul de tranzit din centrul oraşului. Anul viitor, în sfârşit, lucrările ar putea demara, a anunţat Moroşan, având în vedere că proiectul a fost bugetat prin intermediul Ministerului Transporturilor, cu finanţare europeană FEDR. "Suntem la pachet cu alte proiecte de centuri ocolitoare, din Sighişoara şi din Orăştie, dar este bine că lucrările au fost bugetate, astfel că de anul viitor avem garanţia că vor fi şi contractate", a spus Moroşan. În total lucrările de investiţie au fost evaluate la 20 de milioane de euro. 19 milioane ar urma să vină din FEDR, iar un milion de euro ar urma să fie asiguraţi de către minister. Această variantă de ocolire va fi realizată prin partea de sud-vest a localităţii Huedin şi va colecta traficul care se desfăşoară pe DN 1 - E60 şi DN 1G, care trec în prezent prin oraş şi care se intersectează cu centrul oraşului.

După finalizarea lucrărilor, cele două drumuri se vor întâlni în partea de nord-vest a oraşului, astfel că tot traficul de tranzit din zona centrală va fi deviat. De altfel, primarul a explicat în mai multe rânduri că din pricina intensităţii traficului adesea au loc blocaje de circulaţie în oraş, mai cu seamă în zilele de târg sau când se desfăşoară diverse evenimente. "Centura ne va aduce beneficii imense, în primul nouă, locuitorilor din Huedin, având în vedere că se va decongestiona traficul rutier în interiorul localităţii. Vor fi ajutaţi şi şoferii aflaţi în tranzit, fiind vorba despre drumul naţional care face legătura între Cluj-Napoca şi frontiera cu Ungaria", comenta Moroşan.

Nu doar acest proiect de centură ocolitoare va obţine finanţare prin FEDR, ci şi cel al Dejului, în lungime de 5,4 km. Lucrările sunt prevăzute a începe tot în 2014 urmând a se încheia în 2016. Acest drum este inclus la pachet cu alte şase obiective similare din ţară, lucrările fiind evaluate la 30 de milioane de euro, conform datelor prezentate public de către primarul Costan Morar. După ce se va finaliza centura Dejului, DN1C şi DN17, care în prezent traversează municipiul, ar urma să scape de traficul de tranzit, având în vedere că şi acest municipiu este un nod important de comunicaţii, spre oraşele Zalău, Satu Mare, Târgu-Lăpuş, Baia Mare, Bistriţa şi Suceava.

Etichete
Comenteaza