Se complică situaţia polivalentei: ACI se îndreaptă împotriva Primăriei
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 08 Sep 2012, 00:24
- Administraţie
- Ascultă știrea

Expertul angajat de Primăria Cluj-Napoca a venit cu o soluţie agreată de edilul Emil Boc: lucrările la noua sală polivalentă să continue după selectarea unui nou constructor, pe baza unei noi licitaţii publice. Încă de la finele lunii august, când primarul Boc anunţat public intenţia de a organiza o nouă licitaţie, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al ACI, Ioan Aşchilean, susţinea că nu poate fi de acord cu această decizie. Sursele ZIUA de CLUJ au informat că în Consiliul de Administraţie al ACI s-ar fi hotărât deja atacarea în contencios administrativ a deciziei Primăriei.
Cel mai probabil luni ACI va ataca, oficial, decizia Primăriei, privind organizarea unei noi licitaţii în cazul sălii polivalente, au transmis sursele ZIUA de CLUJ. Directorul general al societăţii, Dorin Aşchilean, a precizat că încă nu s-a luat o decizie finală la nivelul conducerii ACI. "Orice decizie se va lua, va fi trecută prin Consiliul de Administraţie. Or, pot să vă spun că deocamdată nu am avut Consiliu de Adminstraţie", a ţinut să precizeze Dorin Aşchilean. Acesta nu a negat însă că trebuie luată o hotărâre în sensul acesta, dar a spus că nu se poate pronunţa la acest moment. "Cu siguranţă, tot ceea ce vom decide va fi pentru şi în interesul societăţii ACI", s-a limitat să spună Aşchilean.
În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Consiliului de Administraţie al ACI, Ioan Aşchilean, acesta s-a pronunţat cu privire la planul Primăriei imediat după ce primarul a anunţat public demersul organizării unei noi licitaţii. Ionică Aşchilean a contestat şi expertiza angajată de Primărie. "Nu putem fi de acord cu acest mod de expertizare. Părerea noastră este că Primăria nu a acţionat în conformitate cu ce a solicitat instanţa: reluarea procedurii de analizare a ofertelor, în urma căreia noi am fi fost declaraţi câştigători. Nu s-a cerut o altă evaluare. În plus, iniţial oferta ACI a fost declarată conformă, acum s-a stabilit că de fapt e neconformă. E o neconcordanţă aici, această situaţie contravine Ordonanţei 34 (privind achiziţiile publice - n.red.)", declara la momdentul resepectiv Ioan Aşchilean.
Şantierul Sălii Polivalente din centrul Clujului a fost abandonat în aprilie, după ce instanţa a dat câştig de cauză consorţiului condus de ACI, anulând licitaţia prin care firma CON-A din Sibiu a fost declarată câştigătoare a lucrărilor. Astfel, administraţia locală a fost obligată să reevalueze oferta ACI. Totuşi, Primăria a refuzat să dea firmei ACI şantierul sălii polivalente, hotărând, conform rezultatele expertizei pe care a angajat-o, să organizeze o nouă procedură de achiziţie, pentru angajarea unui nou constructor, care să meargă mai departe cu lucrările executate de CON-A. Conform surselor ZIUA de CLUJ, ACI se aşteaptă ca decizia Primăriei să poată fi blocată în instanţă. Reprezentanţii Primăriei nu au putut fi contactaţi pentru a-şi spune punctul de vedere cu privire la planul pe care îl vor aborda, în cazul în care ACI se adresează din nou instanţei.