Foto Se face! Nou imens proiect imobiliar lângă Cluj-Napoca / Va avea blocuri, magazine, parc, creșă și școală
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 08 Iun 2023, 10:56
- Administraţie
- Ascultă știrea
Proiectul este situat în localitatea Baciu și a fost pentru a doua oară pe „masa” comisiei de urbanism a județulului în ședința de joi, 8 iunie 2023. De acestă dată a primit aviz favorabil.
A fost vorba de o revenire a proiectului denumit „Studiu de oportunitate pentru elaborare PUZ - Construire ansamblu mixt, locuințe și funcțiuni complementare, accese, utilități”, în ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj.
Potrivit documentației, suprfața terenului studiat se întinde pe 15,5 hectare, iar clădirile urmează să fie edificate în etape. Ansamblul va avea nu mai puțin de 1.600 de apartamente. Proiectul propune spații verzi, o creșă, școală, grădiniță, parc de joacă pentru copii, unități comerciale și de servicii.
Beneficiară este societatea Bio Green House. Conform termene.ro, cifra de afaceri a firmei în anul 2021 a fost de 4,15 mil. lei și a avut un profit de aproximativ 1 mil. lei. Compania este deținută (80%) de către omul de afaceri Daniel Susan din comuna Baciu și de Alexandra-Mariana Ranta (20%). Daniel Susan este acționar la mai multe firme de construcții din Baciu.
Proiectantul Vlad Negru a propus ca investiția să fie realizată în mai multe etape, având în vedere costurile foarte mari și unele neînțelegeri cu unul dintre vecini. De asemenea, terenul pentru edificarea creșei a fost deja predat către primăria Baciu. Un lucru similar se va întâmpla și cu un teren pentru construirea unui școli, finanțată prin Programul Operațional Regional.
Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a subliniat importanța realizării unui nod rutier cu sens giratoriu, la accesul principal. Arterele rutiere din interior vor avea două benzi, piste de biciclete și trotuare, iar conexiunea cu strada Valea Seacă se va face pe trei benzi auto.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, cel care conduce și ședințele de urbanism, a propus un aviz favorabil investiției: „Va fi o investiție etapizată, ținând cont de tot ce s-a discutat astăzi. Vorbim pentru prima fază de partea de extravilan care intră în intravilan. Apoi va urma parcela pe care se găsește astăzi creșa și cea pe care va fi școala. Totodată, vom solicita și primăriei Baciu să efectueze un studiu de fezabilitate pentru a vedea cum putem rezolva problema traficului din zonă”, a explicat Tișe.