Se mai pot construi mansarde în cartiere?

Se mai pot construi mansarde în cartiere?
Un proiect de mansardare a unui bloc de locuinţe de pe strada Anina obturează dezvoltarea oraşului şi ar face ca regulile de construire din noul Plan Urbanistic General să nu mai poată fi aplicate în zonă.

O simplă mansardare a unui bloc cu şase apartamente încurcă şoseaua rapidă propusă paralel cu calea ferată pentru a degreva traficul din oraş, dar şi regulile privind construcţiile permise în cartierele tradiţionale ale oraşului. O echipă de la urbanism va merge pe strada Anina pentru a investiga cazul. Primarul Emil Boc a luat în calcul chiar o discuţie în Consiliul Local pentru a interzice mansardările blocurilor de locuinţe, având în vede că în noul PUG cartierele trebuie să preia doar zone pentru servicii.

Proiectul asociaţiei de locatari de pe strada Anina nr. 11, bl. AA7 discutat în şedinţa de săptămâna trecută a Comisiei de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism de mansardare a blocului nu este la prima strigare. Anul trecut, proprietarilor li s-au cerut să vină cu o propunere clară pentru amenajarea parcărilor care urmează să deservească noile apartamente rezultate după mansardare. Asociaţia a venit la comisie cu un Plan Urbanistic de Detaliu pentru amenajare parcari aferente mansardării blocului la la număr unsprezece. Nici proiectul, nici soluţia de parcare n-a fost pe placul specialiştilor din comisie.

"Tehnic se poate, estetic, mai puţin. Exemplele din tot oraşul au arătat rezultatul unor astfel de proiecte. Cartierele au nevoie de servicii care să creeze locuri de muncă, nu de locuinţe în plus. Asta este ceea ce noul Plan Urbanistic General recomandă", a subliniat arhitectul Eugen Pănescu. Edilul Emil Boc a amintit, însă, că în prezent nu există interdicţie pentru mansardările blocurilor din cartierele deja constituite.

Proiectanţii au explicat comsiei că l-a discuţiile avute deja la prezentările precedente li s-a cerut un parking colectiv pentru a asigura parcările necesare, adică trei locuri. Aceştia au explicat că cele trei locuri de parcare se pot amenaja între garajele existente în zonă şi că Direcţia Patrimoniu a avizat această propunere menţionând că respectivele locuri sunt libere.

Cu toate acestea, specialiştii din comisie au mai adăugat un argument în defavoarea proiectului: încurcă strada paralelă cu calea ferată propusă tot în noul PUG pentru degrevarea circulaţiei din oraş. Observaţia i-a aparţinut arhitetcul Adrian Iancu. "Pentru un tranzit vest-est în timp scurt se propune nord-sud o şosea care să preia circulaţia de pe Traian Vuia", a completat şi Pănescu. Mai mult, arhitecţii au menţionat că parcările în varianta propusă ar fi în zona de protecţie a căii ferate sau că ar fi folosite de alţi cetăţeni care locuiesc în mansardele unor blocuri învechinate de pe Anina.
În schimb, primarul Emil Boc a venit în sprijinul asociaţiei de proprietari şi a proiectului. "O să trimit echipa tehnică să îmi măsoare mie şi gata. Dacă nu-s ocupate respectivele locuri înseamnă că sunt libere şi pot deservi noua mansardă. Dacă este în regulă, mergem la avizare. Trebuie să ştim dacă este albă sau neagră. Urbanism va merge pe teren şi ne va lămuri", a spus primarul.

Edilul de Cluj a menţionat că va duce problema mansardărilor pe masa consiliului local. "Dacă asta dorim prin noul PUG, atunci ar trebui de pea cum să nu mai aprobăm mansardări de imobile în zona aglomerate. Ar fi necesară o discuţie la Consiliul Local pe această temă", a mai spus primarul.

Comenteaza