Se modernizează drumul dintre Tureni și Centura Vâlcele-Apahida. Investiție de 39 mil. euro, bani europeni

Se modernizează drumul dintre Tureni și Centura Vâlcele-Apahida. Investiție de 39 mil. euro, bani europeni
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Cu o valoare estimată de peste 191.000.000 de lei, proiectul de investiție a fost propus de CJ Cluj și aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de NV ca proiect de importanță strategică majoră, eligibil a fi depus pentru finanțarea europeană în cadrul Programului Operațional Regional POR 2021 – 2027.

Consiliul Județean Cluj a aprobat miercuri, 26 aprilie a.c, proiectul de hotărâre inițiat de președintele Alin Tișe, referitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției privind modernizarea drumului județean DJ 103G Tureni-Ceanu Mic-Aiton-Gheorghieni-Centura Vâlcele-Apahida, în lungime de 17,1 km.

„Aprobarea acestor indicatori tehnici și economici era necesară pentru a putea înainta dosarul de finanțare. Alături de studiul de fezabilitate recent finalizat de Consiliul Județean, acești indicatori vor sta la baza aprobării investiției. Modernizarea celor peste 17 km de drum județean va aduce beneficii importante, atât pentru clujenii care locuiesc în zona Gheorgheni-Aiton și muncesc în Cluj-Napoca, cât și pentru cei care doresc o conexiune directă și rapidă între E81 și DN 1C, prin intermediul variantei ocolitoare Vâlcele-Apahida și evitarea aglomerației din Feleacu”, a transmis Tișe.

Proiectul de modernizare a DJ 103G Tureni-Aiton-Centura Vâlcele-Apahida, între km 43+190 și 60+303, prevede refacerea integrală a sistemului rutier existent, în profunzime, de la fundație și până la stratul de asfalt, respectiv:

- 19 de cm strat de asfalt, din care 5 cm strat de uzură, 6 cm strat de legătură și 8 cm strat de bază

- 20 de cm strat superior de fundație din piatră spartă

- 30 de cm strat de fundație din balast

- 30 de cm strat din pământ stabilizat cu lianți hidraulici rutieri.

În plus, vor mai fi realizate pistă pentru bicicliști, trotuare în interiorul localităților, benzi de încadrare și acostamente.

Comenteaza