Se reiau lucrările pe un drum județean cu probleme din Cluj. Vor dura 4 luni

Se reiau lucrările pe un drum județean cu probleme din Cluj. Vor dura 4 luni
| Foto: arhiva

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de execuție ce vizează refacerea sectoarelor de drum județean DJ 172F (km 12+950 – km 22+570), comuna Mica, și DJ 109E (km 1+710 – km 17+000), comuna Vad.

Deteriorarea celor două sectoare, în lungime însumată de cca. 25 de km, a fost cauzată de devierea pe acest traseu a traficului greu, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a podului peste râul Someș din municipiul Dej. Decizia de deviere, obligatorie, a fost adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, forul administrativ județean neavând posibilitatea de a se opune.

„Am dispus demararea în regim de urgență și finalizarea în cel mai scurt timp posibil a acestor lucrări al căror scop este de a aduce cele două drumuri în condiții optime de circulație. Vom urmări îndeaproape lucrările, astfel încât acestea să aibă o calitate și o durabilitate ridicată”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

În funcție de starea în care se află diferitele tronsoane, lucrările vor consta în frezarea zonelor deteriorate, realizarea stratului de blocaj din piatră brută, refacerea fundației din piatră brută și din balast, plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice, refacerea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea de podețe, montarea de parapeți metalici, așternerea de covor asfaltic și realizarea de marcaje rutiere.

Lucrările vor fi executate de Claro Build SRL și au o valoare de 8.539.689  de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fondurile guvernamentale pentru situații de urgență. Operațiunile vor demara în cursul săptămânii viitoare și au un termen de execuție de maxim patru luni.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza