Se vrea amenajarea unui trotuar în una din cele mai periculoase curbe: "pietonii ajung practic direct în fața mașinilor"

Se vrea amenajarea unui trotuar în una din cele mai periculoase curbe:
Sensibilizat de reclamaţiile primite de la mai mulţi cetăţeni care se plâng de lipsa trotuarului într-una din cele mai periculoase curbe din municipiu, un consilier local cere primăriei să analizeze posibilitatea amenajării unuia în zonă.

Sesizările fac referire la curba în ac de păr de pe strada Frunzişului, arteră care face legătura între cartierele Zorilor şi Mănăştur, unde, pe o porţiune de pe partea dreaptă, la coborâre, pietonii sunt nevoiți să intre pe carosabil. Într-o solicitare adresată Serviciului Siguranța Circulației Urbane din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, liberalul Ioan Bîldea solicită amenajarea unui trotuar în zonă.

"Nu demult, pe varianta Zorilor-Mănăştur, era să o păţesc şi eu. Oamenii au dreptate. Cum trotuarul lipsește exact pe partea interioară a curbei, unde vizibilitatea șoferilor este mică, pietonii ajung, practic, direct în fața mașinilor, deci riscul unui accident este foarte mare. Drept urmare, vă rog să analizați situația și să dispuneți cât de repede posibil amenajarea chiar si temporară a unui trotuar pe porțiunea lipsă", susţine Bîldea.

Consilierul se arată conştient de existenţa unei prevederi privind amplasarea unui sens giratoriu în curba respectivă (vezi planurile în imaginile ataşate), însă este de părere că, întrucât acesta ar trebui să fie montat pe banii unui investor din zonă, ar putea trece ani buni până ca să fie amenajat.

"Știu că fix în curbă este prevăzută amplasarea unui sens giratoriu care a fost aprobat în ședința Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației din 12.05.2015. Dar, având în vedere faptul că sensul va fi realizat pe banii investitorului a cărui documentație urbanistică a fost aprobată în ultima ședință a Consiliului Local, este posibil să treacă mulți ani până la realizarea efectivă a acestuia. 

Deci consider că ar fi bine să eliminăm pericolul la care sunt expuși clujenii cât mai repede posibil, fără să mai așteptăm, poate ani de zile, până la finalizarea investiției care se anunță în zonă și care a fost condiționată de aprobarea acestui sens giratoriu", mai arată consilierul în cererea trimisă. 

Bîldea susţine că în urmă cu puţin timp s-a confruntat şi el cu situaţia sesizată, fiind nevoit să circule pe carosabil din cauza lipsei trotuarului. "Nu demult, pe varianta Zorilor-Mănăştur, era să o păţesc şi eu. Oamenii au dreptate", a concluzionat acesta, pe pagina sa de Facebook. 

Comenteaza