Video Șeful județului avertizează firmele care vor deszăpezi Clujul: „Vom fi pe teren și vom aplica sancțiuni unde e cazul”

Șeful județului avertizează firmele care vor deszăpezi Clujul: „Vom fi pe teren și vom aplica sancțiuni unde e cazul”
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Județean Cluj a aprobat, în urmă cu câteva zile, planul operativ de acțiune în timpul iernii pe drumurile județene, valabil până în data de 30 aprilie 2024. Așadar, județul este împărțit pe 5 loturi, unde vor acționa 3 firme care vor efectua deszăpezirea drumurilor.

Forul administrativ județean a analizat și a clasificat întreaga rețea de drumuri județene, în lungime de 1.228,314 de km, pe niveluri de viabilitate, stabilind procedurile standard de intervenție pe durata sezonului rece.

Despre acest subiect a vorbit și liderul Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, la ZIUA LIVE, care a ținut să transmită un avertisment către firmele care nu-și vor face treaba ca la carte.

Mi-aș dori să fie mult mai bine decât anii precedenți. Acum și firmele au mai multă experiență. Singura problemă a acestor firme pe care eu am văzut-o este dată de lipsa suficientă a utilajelor. Ei își împart utilajele pe mai multe fronturi să zic așa. Participă la o licitație la noi unde prezintă 20 de mașini. Dar mai câștigă o licitație și la Bihor sau în altă parte, cu aceleași utilaje, și rămân descoperiți. Dacă astăzi mergem la ei în baze o să vedeți că este extraordinar. Sunt dotați cu tot ce le trebuie, au utilaje, etc.

Culmea, atunci când ninge, te trezești că nu mai găsești utilajele. Lumea mă întreabă de ce nu dau firma afară. Dar dacă dau afară o firmă în luna decembrie și rămân fără operator pe zona respectivă, atunci cine mai deszăpezește?! Sper să fie mult mai bine decât anii trecuți. Este foarte greu să menții drumul curat 100%. Există țări unde nu se intervine deloc atunci când ninge. Se oprește circulația. Noi tot mergem cu plugul de zeci de ori, dar aceste deplasări costă bani. 

Ne trezim apoi că am plătit atât de multe milioane pe deszăpezire, iar oamenii spun că a fost zăpadă doar câteva zile. De acord, dar tu mi-ai cerut să intervin încontinuu și să nu am zăpadă deloc pe stradă. Eu pot să le promit oamenilor că vom fi pe teren și că vom aplica sancțiuni pe zonele unde firmele nu intervin, conform graficului pe care ei ni-l oferă. Le vom putea urmări utilajele și prin GPS, în mod real”, a declarat Alin Tișe.

Șeful CJ Cluj consideră că toate aceste măsuri vor contribui la o îmbunătățire a serviciilor. De asemenea, Tișe a mai făcut un apel și la oameni să-și pregătească din timp propriile mașini pentru sezonul de iarnă.

Prestatorii serviciilor de deszăpezire a drumurilor județene din Cluj sunt:

Lotul 1 – zona Huedin: Maxi Prest RCE SRL;
Lotul 2 – zona Gilău: Maxi Prest RCE SRL;
Lotul 3 – zona Turda: Maxi Prest RCE SRL;
Lotul 4 – zona Gherla: Opentrans SRL;
Lotul 5 – zona Dej: SC Diferit AG SRL.

Firma Maxi Prest RCE SRL are sediul în comuna clujeană Luna, raportând pe anul 2022 o cifră de afaceri de aproximativ 5 milioane de lei. Societatea este controlată de frații Rusu, Emil și Ciprian. Emil Rusu, în vârstă de 34 de ani, a candidat din partea PNL pentru funcția de primar în comuna Tritenii de Jos.

Opentrans SRL din Cluj-Napoca activează pe piața din România din anul 2003 și acoperă un spectru larg de activități în mai multe domenii precum: transport rutier de mărfuri, servicii de închiriere utilaje, construcții civile și industriale sau execuție lucrări de drumuri și poduri.

SC Diferit AG SRL a avut o cifră de afaceri de 156 milioane lei pe anul 2022. De-a lungul anilor, a încheiat foarte multe contracte cu primăria Cluj-Napoca sau cu alte primării din județ. A modernizat Bd-ul 21 Decembrie și str. Regele Ferdinand din Cluj-Napoca. De asemenea, a reamenajat Piața Lucian Blaga și străzile adiacente.

Comenteaza