Șeful județului, despre putoarea care a îngrozit Clujul: „Evident că mirosurile provin de aici” / Transavia "depozitează acel găinaț pe câmp fără a fi avut autorizație de mediu"

Șeful județului, despre putoarea care a îngrozit Clujul: „Evident că mirosurile provin de aici” / Transavia "depozitează acel găinaț pe câmp fără a fi avut autorizație de mediu"

În ultimele două săptămâni, clujenii au fost obligați să suporte un miros grețos, care și-a făcut de cap în oraș, uneori chiar în întreaga Zonă Metropolitană, până când ploile și vântul l-au alungat. Autoritățile și-au cam dat cu stângul în dreptul și au făcut un ping-pong între CMID și găinațul de la Aiton referitor la sursa mirosului. 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a făcut noi declarații despre problema mirosului greu din oraș și sursa de proveniență a acestuia.

Aș vrea să fiu foarte ferm pentru că am văzut că există multe speculații. Unii dintre cei implicați vor să ducă discuția într-o zonă în care le convine. Suntem și într-o perioadă în care ne apropiem de campania electorală. Ca administrație publică locală, eu îmi cer scuze clujenilor pentru mirosul pe care l-au simțit în acele zile. Urmare a acelor evenimente, am cerut organelor de control să efectueze controale la CMID și la noul focar descoperit în Aiton, unde s-au aruncat tone de găinaț pe câmp.

Inițial nu s-au descoperit depășiri ale cantităților de amoniac și hidrogen sulfurat, dar apoi s-au constatat depășiri atât la Aiton, cât și la CMID la anumite ore. Este evident că mirosurile provin de aici. Nu vreau să se înțeleagă că cineva acuză compania care operează în Aiton (Transavia - n.red.) și vrea neapărat să fie încurcată în ce face. Dar, în momentul de față, depozitează acel găinaț pe câmp fără a fi avut autorizație de mediu. De asemenea, nu au avize de la diferite alte instituții.

Pe urmă, cei de la Garda de Mediu ar trebui să le facă acestor societăți un grafic foarte clar în funcție de temperatură, în funcție de situația din teren, când anume să se distribuie. Nimeni nu este absurd. Înțelegem necesitatea unui îngrășământ natural pentru că ne dorim cu toții produse bio. Aceste fecale ar trebuie aruncat doar când permite clima. Una peste alta, și ferma din Aiton este responsabilă de acest miros.

De cealaltă parte, firma de la CMID (Supercom - n.red.) s-a constatat că atât timp cât gunoiul nu este procesat la timp și stă așezat la grămadă acolo, în mod evident și acela poate cauza mirosuri. În ambele situații aceste firme trebuie să intre într-un normal și să-și facă datoria. Garda de Mediu, Agenția de Mediu, DSP și DSVSA au fost implicate, au fost pe teren și au stabilit măsuri împotriva acestor operatori”, a afirmat Alin Tișe.

La sfârșitul săptămânii trecute, Prefectura Cluj a emis un nou comunicat cu privire la mirosul insuportabil ce s-a simțit în Cluj-Napoca. Conform ultimelor analize, acesta ar proveni de la fermele din Aiton și Rediu și nu de la CMID-ul operat de către Supercom.

Comenteaza