Selecţie de oferte pentru chioşcurile din Piaţa Grigorescu

Selecţie de oferte pentru chioşcurile din Piaţa Grigorescu
Consilierii locali vor dezbate mâine un proiect de hotărâre privind aprobarea unei proceduri de selecţie de oferte pentru închirierea noilor chioşcuri din hala agroalimentară aflată în construcţie în cartierul Grigorescu.
Potrivit Direcţiei tehnice din cadrul primăriei, chioşcurile vor fi terminate mult mai repede decât hala şi pot fi ocupate de la mijlocul lunii septembrie. În schimb, pentru noua piaţă de cartier, termenul de contract este decembrie. “Noi vrem să fim transparenţi. Aşa cum le-am promis comercianţilor de produse, altele decât cele agroalimentare, care aveau contracte de închiriere pe amplasamentul de pe strada Mirăslău cu societatea Investicon că vom construi alte chişcuri. Pentru închirierea acestora vrem să fim cât mai transparenţi şi vom organiza o licitaţie”, a explicat primarul Sorin Apostu.

În acest sens, consilierii vor dezbate un proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii “selecţie de oferte” pentru atribuirea contractelor de închiriere a celor 20 de chioşcuri situate în Piaţa Grigorescu. Procedura este fixată în patru etape. În prima fază se vor numerota şi identifica chişcurile, în cea de-a doua se va demara procedura prin anunţuri pe site-ul primăriei şi în mass-media, în cea de-a treia se va elabora caietul de sarcini, iar în etapa a patra se vor întocmi fişa de date şi modelul de contract. Valoarea minimă de la care va porni preţul de închiriere va fi stabilită de Comisia mixtă de preţuri şi tarife din cadrul municipalităţii. Durata de închiriere va fi de trei ani, iar criteriul de atribuire - 50% preţul ofertat per chioşc şi 50% deţinerea anterioară a unui contract cu Investicon.

Comenteaza