Sens giratoriu pe Dealul Felecului. Vezi amplasarea exactă şi când se face

Sens giratoriu pe Dealul Felecului. Vezi amplasarea exactă şi când se face
Senatorul clujean Alexandru Cordoş (PSD) a fost cel care a cerut ministrului Transporturilor, Ioan Rus, informaţii despre stadiul proiectului sensului giratoriu de pe Dealul Feleacului.

 

Rus a afirmat, într-un răspuns la întrebarea colegului său de partid, că acest sens giratoriu se va face la km 469 + 160 în comuna Feleacu, iar ordinul de începere a lucrărilor ar urma să fie dat în lunile aprilie-mai 2015.

Ministrul clujean al Transporturilor spune că acest obiectiv se va realiza ca o măsură de siguranţă a circulaţiei şi face parte dintr-un lot mai mare de lucrări care se vor executa pe drumul european E60, între Turda şi Oradea.

Cordoş a susţinut în solicitarea trimisă ministrului că în vârful Dealului Feleacu, calea de rulare de pe E60 face un unghi drept, cu pante accentuate, fără vizibilitate, şi că acesta este un real pericol pentru şoferii care traversează această zonă. Demnitarul mai aminteşte că acest drum se intersectează şi cu alte trei drumuri comunale.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a aprobat în octombrie 2013 un contract de execuţie pentru lucrări de modernizare a infrastructurii pe DN1 în „sate liniare şi puncte negre", iar în acest contract era cuprinsă şi amenajarea cu sens giratoriu a acestei intersecţii din comuna Feleacu.

 

Comenteaza