Societatea Cluj Arena îşi intră în pâine
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 31 Aug 2011, 00:19
- Administraţie
- Ascultă știrea

Preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe, afirmă că societatea Cluj Arena, care va administra noul stadion, se va înfiinţa imediat după ce plenul Consiliului Judeţean (CJ) Cluj îşi va da acordul. Pentru postul de director al societăţii, care implică şi funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie, a fost propus Radu Raţiu, cel care deţine un mandat de consilier local din partea PDL, precum şi un post de consilier juridic la cabinetul preşedintelui CJ, Alin Tişe. În Consiliul de administraţie, fiecare partid a avut posibilitatea să-şi desemneze câte doi reprezentanţi, a explicat Tişe.
Pentru ca noul stadion să poată funcţiona pe cont propriu, consiliul judeţean va înfiinţa o societate care se va ocupa exclusiv de administrarea acestui obiectiv. "Sarcina noastră privind construcţia stadionului se cam apropie de sfârşit. Este firesc să ne gândim acum la exploatarea acestui obiectiv şi să înfiinţăm o societate (Cluj Arena - n. red.) care să se ocupe să-l administreze într-un mod eficient şi să creeze profit", a explicat liderul forului judeţean, Alin Tişe. El a precizat că pentru început, în cadrul acestei societăţi vor fi angajate şapte persoane. "Organigrama cuprinde în primul rând postul de director, care implică şi calitatea de preşedinte al Consiliului de administraţie. De asemenea, va exista un compartiment de marketing, unde vor fi angajate două persoane cu studii superioare, un compartiment financiar-contabil, unde va lucra o singură persoană cu studii superioare, un compartiment juridic, unde, de asemenea, vom angaja o persoană cu studii superioare şi un compartiment tehnic - administrativ, unde vom angaja o persoană cu studii medii", a explicat Tişe.
Activitatea societăţii va fi gestionată de un Consiliu de administraţie. Fiecare partid care deţine mandate în CJ a avut posibilitatea să-şi desemneze câte doi reprezentanţi în Consiliul de administraţie al societăţii Cluj Arena. "Ca şi în cazul celorlalte societăţi pe care le deţinem în patrimoniu, fiecare partid şi-a mandat reprezentanţii în Consiliul de administraţie al noii societăţi, în conformitate cu ponderea de mandate avute în plen", a explicat Tişe.
Astfel, membrii Consiliului de administraţie sunt Radu Raţiu, Ligia Câineanu, Adrian Bogdan, Istvan Zsolt Pop, Aurelian Călin Mureşan, Mircea Jorj şi Agnes Konnert. Acţionarii societăţii vor fi consiliul judeţean, care va participa la capitalul social cu o cotă de 90%, şi Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP), care va participa cu 10%. "Vom avea un capital social de 300.000 de lei, din care 270.000 de lei vom vărsa noi, Consiliul Judeţean Cluj, conform cotei de participare care ne revine. Pe parcurs, societatea Cluj Arena va avea obligaţia de a se susţine pe cont propriu, de a genera profit", a adus la cunoştinţă Alin Tişe. Liderul administraţiei judeţene a adăugat că o bună parte dintre serviciile de întreţinere ale arenei vor fi extrenalizate. Stadionul va fi inagurat la 1 octombrie, urmând ca societatea Cluj Arena să îşi intre în atribuţii începând de la această dată.