Solicitările pentru paşapoarte, în creștere cu peste 400% faţă de aceeași perioadă a anului trecut

Solicitările pentru paşapoarte, în creștere cu peste 400% faţă de aceeași perioadă a anului trecut

Pentru a evita aglomerarea MAI a anunțat că a fost scurtat termenul de eliberare a pașapoartelor simple electronice, iar programul de lucru la sediile serviciilor publice comunitare a fost prelungit.

Potrivit MAI, în perioada 1-8 martie 2022, numărul de programări online, a crescut cu 121,42% comparativ cu perioada 1-8 februarie 2022, şi cu 324,05% faţă de primele opt zile ale lunii martie 2021.

Şi volumul de cereri depuse în ţară în primele opt zile ale lunii martie 2022 a crescut cu 191,84% faţă de cele depuse în perioada 1-8 februarie 2022 şi cu 417,40% faţă de perioada 1-8 martie 2021.

MAI a anunţat că dispus măsuri pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare, printre care şi dispunerea prelungirii programului de lucru cu publicul, precum şi suplimentarea, până la capacitatea maximă, a staţiilor de preluare a cererilor, utilizate la nivelul structurilor teritoriale de paşapoarte.

De asemenea, conform MAI, deși termenul legal de eliberare a pașapoartelor simple electronice este de 15 zile lucrătoare, documentul se eliberează în două zile lucrătoare.

Ministerul a anunţat că în vederea reducerii timpului de răspuns, împreună cu instituţiile prefectului, se va lua măsura desfăşurării activităţii de lucru cu publicul şi în weekend.

De asemenea, pentru a asigura eliberarea paşapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluţionării, a unei categorii de solicitări de la structurile de paşapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic (în perioada 03-09.03.2022 au fost relocate 3.713 cereri de la SPCP al mun. Bucureşti, Constanţa, Iaşi şi Suceava către SPCP Argeş, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Olt, Mehedinţi, Mureş, Teleorman şi Vrancea).

Totodată, în 20 de judeţe, unde s-a înregistrat un număr semnificativ de cereri a fost prelungit programul de lucru cu publicul cu cel puţin două ore.

MAI anunţă că marţi termenul mediu, la nivel naţional, de eliberare a paşaportului simplu electronic a fost de 2 zile lucrătoare, dar că în unele judeţe precum Cluj, Constanţa, Timiş, Vaslui termenul a fost de cca 3 zile lucrătoare din momentul înregistrării cererilor şi până la intrarea paşapoartelor simple electronice în gestiunea structurilor de paşapoarte.

Conform MAI, cetăţenii se pot înscrie pe platforma de programare online şi în alte judeţe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit.

Sute de cereri pe zi la Cluj. Programul a fost prelungit

”Programul Serviciului Pașapoarte a fost mărit, de la 08.30- 18.30, la fiecare 7 minute procesându-se un dosar, pe 5 ghișee. Se lucrează în două schimburi la acest moment, în acest program, până la finalul lunii martie deocamdată. Se preiau și se procesează pe zi în jur de 420 cereri”, a precizat, în urmă cu câteva zile, Irina Munteanu, prefectul județului Cluj.

Potrivit acesteia, cel puțin până la finele lunii martie, se va lucra în două schimburi, după noul program.

 

Comenteaza