Soluţia pentru Mănăştur Sud: chetă de la riverani pentru cumpărarea drumului

Soluţia pentru Mănăştur Sud: chetă de la riverani pentru cumpărarea drumului
Probleme de circulaţie din zona Mănăştur Sud pot fi rezolvate doar dacă cineva cumpăra accesul spre strada M. Zsigmond, în prezent proprietate privată. Consilierul local PDL, Adrian Popa, recunoşte că deţine teren în această zonă dar afirmat că nu a făcut niciun fel de presiune împotriva deschiderii accesului de pe Edgar Quinet via R. Gyr - L. Da Vinci - M. Zsigmond.

Locuitorii din ansamblurile din zona Mănăştur Sud au acuzat primăria că refuză să vină cu o soluţie pentru îmbunătăţirea traficului auto dar şi a celui pietonal prin repararea aleilor de acces, creearea unui acces nou spre strada Câmpului sau preluarea în domeniul public a străzii Edgar Quinet.

În schimb, administraţia dă undă verde şantierelor şi traficului greu care creează dificultăţi şi mai mari riveranilor. Oamenii au pus lipsa de voinţă a primăriei şi pe seama unor presiuni pe care le-a făcut un consilier local - Adrian Popa - care locuieşte pe una dintre arterele care ar permite deschiderea unui noi acces către strada Câmpului.

Primăria nu a reacţionat la propunerile cetăţenilor. În schimb, Adrian Popa, cel care prezidează şi Comisia de urbanism din Consiliul Local, a declarat pentru ZIUA de CLUJ că nu a făcut niciun fel de presiune şi că nu are nimic împotrivă pentru a se face un nou drum care să lege zona Mănăştur Sud de strada Câmpului. „Problema este că terenurile pe care se poate realiza acest acces sunt proprietate privată. Pe o parte sunt şi eu coproprietar. M. Zsigmond este stradă publică. Ca să deschizi accesul spre aceasta o poţi face doar pe terenuri private. Am fost cu cetăţenii în zonă şi cu cei din primărie. Singura soluţie este ca cineva să achiziţioneze aceste terenuri. Eu oricum stau mai departe, la 150 de metri de zona în cauză. Nu mă deranjează şi bucuros vreau să scap de terenul meu, ca să nu mai plătesc impozit", a explicat Adrian Popa. El a menţionat că în prezent axistă o alee de acces la parcele, însă aceasta are o lăţime de trei metri, aşa că nu poate fi predată primăriei ca drum. „O soluţie pe care am indicat-o riveranilor este să îşi facă o asociaţie cu personalitate juridică, să colecteze bani de la locatari şi să achiziţioneze terenul pentru acest nou acces, cele trei patru parcele necesare. Primăria poate media discuţiile, dar nu are cum să intervină şi să exproprieze proprietarii privaţi pentru că şi aceştia o să ţină de preţ", a subliniat Popa.

Preşedintele Comisiei de urbanism din forul deliberativ local a subliniat că, în momentul în care s-a realizat Planul Urbanistic Zonal Mănăştur Sud, pentru ansamblurile rezidenţiale propuse existau patru accese principale: Bâlea, Negoiu, ocolitoarea de sud şi drumul pietruit de la Sf Ion. „Şi acum riveranii pot aceesa acest drum, însă trebuie să parcurgă o distanţă mai mare. Situaţia acceselor s-a acutizat în momentul în care s-au vândut parcelele din PUZ-ul iniţial. De axemplu, ai o parcelă la 100 de metri faţă de stradă pe care o împarţi în două. Normal pentru partea din spate prevezi un acces. Nu vrei să-l predai la primărie pentru că e drumul spre locuinţa ta. În perioada 2006-2007 în perioada de boom nu se predau mai întâi drumurile din documentaţii. Ulterior s-au făcă amendamente. Aceeaşi problemă o au şi cei de pe Edgar Quinet stradă în proprietatea beneficiarului PUZ-ului iniţial, Mănăştur Holding. Cu aceasta nu sunt probleme de nerespectare a profilului din PUZ cum sunt în alte zone ale Clujului ci cu identificarea acestui beneficiar. E şi în avantajul acestuia să cedeze drumul pentru că nu mai plăteşte impozit pe el. Doar trebuie găsit", a menţionat Popa.

 

Etichete
Comenteaza