Soluţie pentru criza gunoaielor. Floreştiul are de azi o nouă firmă de salubritate FOTO/VIDEO

Soluţie pentru criza gunoaielor. Floreştiul are de azi o nouă firmă de salubritate  FOTO/VIDEO
Criza gunoaielor din Floreşti pare că se apropie de sfârşit.

UPDATE, ora 11.00

Primarul Floreştiului, Horia Şulea, şi preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, au prezentat detalii despre soluţia găsită în cazul crizei gunoaielor din cea mai mare comună din România. Cei doi au afirmat că suspendarea contractului cu vechea firmă de salubritate şi găsirea unui nou operator prin procedura achiziţiei directe era singura singura soluţie legală în acest caz şi că ea a fost găsită în urma colaborării dintre specialiştii forului judeţean şi administraţia locală din Floreşti. 

„În AGA la Asociaţia de Dezvolatre Intercomunitară Gelu Voevod s-a votat în unanimitate suspendarea contractului cu S.C. Quatro Eco Salub pe o perioadă de 90 de zile, perioadă în care cei de la la Quatro Eco pot să revină în sensul că ei au de recuperat ceva sume de bani. Nu vreau să discutăm de managementul acestei societăţi dar se vede de la o poştă că sunt o serie de lipsuri în ceea ce priveşte managementul. Odată suspendată activitatea Quatro Eco pe raza comunei Floreşti, toţi primari au fost de acord că trebuie făcut ceva şi asta era singura soluţie. În urma votului obţinut în ADI Gelu Voevod, am demarat procedurile de negociere directă, conform legislaţiei achiziţiilor publice, iar ieri în jurul orei 18 şi 30, s-a definitivat negocierea cu firma Start Prest, care într-un final a oferit un preţ de 310 lei pe tonă fără TVA, aici fiind inclusă inclusiv taxa specială de mediu", a declarat primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.

La rândul său, preşedintele forului judeţean, Alin Tişe, a spus că în acest caz a fost nevoie de o soluţie de urgenţă.

„Varianta aleasă de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Gelu Voevod a fost o soluţie înţeleaptă pentru că altminteri dacă ar fi insistat la nesfârşit pe ridicarea de gunoaie cu această societate (n.red- Quatro Eco), aceasta realmente nu ar mai fi putut să o facă. A fost ceea ce se putea face în acest moment. Într-o situaţie excepţională este nevoie de soluţii excepţionale. Ştiţi prea bine că prefectul a refuzat de mai multe ori să declare stare de urgenţă", a afirmat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Primarul Şulea a spus că, încă de dimineaţă, 15 utilaje ale firmei Strict Prest au fost trimise în Floreşti pentru ridicarea deşeurilor menajere, iar de luni se va intra în program normal. Acesta a mai spus că preţul pentru populaţie nu va creşte, va rămâne 8 lei de persoană, dar că acest tarif va fi transformat în taxă, ce va fi încasată de acum înainte de către primărie. Astfel, contractele de salubritate vor fi semnate de către proprietarii de imobile cu administraţia comunei, iar oamenii vor trebui să dea şi o declaraţie pe proprie răspundere legat de numărul de persoane care locuiesc în imobile. 

Aceste măsuri vor fi în vigoare 90 de zile, timp în care Primăria Floreşti va organiza o nouă licitaţie publică pentru selectarea unui nou operator de salubriatate. 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infomaţia a fost oferita în premieră de primarul comunei Floresti, Horia Sulea, vineri dimineata, la postul de radio Realitatea FM Cluj. 

Contractul cu vechea firma de salubritate, Quatro Eco Salub, a fost suspendat. 

Noul operator de salubritate este firma Strict Prest, administrată de Mircea Veres, baiatul lui Eugen Veres, societate care a fost selectata în urma unei achiziţii publice directe. 

Deja 10 autospeciale ale societatii sunt in Floresti si aduna gunoaiele de pe strazi

Vom reveni cu amanunte.

 

Carol Vlad

Mircea Tatar

Comenteaza