Soluţie pentru fluidizarea traficului de pe Calea Turzii. Află care e

Soluţie pentru fluidizarea traficului de pe Calea Turzii. Află care e
Zi de zi, şoferii care sunt nevoiţi să circule pe Calea Turzii în drum spre centrul municipiului pierd minute bune în traficul de coşmar de pe această intens circulată arteră. Pentru a le veni în ajutor, un consilier local a prezentat o propunere ce ar duce la fluidizarea circulaţiei.

Într-o solicitare adresată Serviciului Siguranţa Circulaţiei Urbane din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, el propune deschiderea, spre coborâre, a bretelei din dreptul sensului giratoriu amplasat la intersecţia străzii Observatorului cu Calea Turzii. 

Astfel, cei care coboară această arteră ar avea posibilitatea să o facă mai repede, pentru că ar evita sensul giratoriu din intersecţia menţionată, lucru ce ar duce şi la micşorarea coloanei de maşini din zonă.

"Zona Bună Ziua şi străzile adiacente sunt în dezvoltare continuă, iar traficul este în creştere. Peste acestea se suprapune intrarea în oraş dinspre marile oraşe din centrul ţării, municipiile Turda şi Câmpia Turzii, dar şi din localităţi ale căror locuitori muncesc peste zi în Cluj-Napoca. Drept urmare cred că merită analizată această soluţie în Comisia Municipală de Sistematizare a Circulaţiei", a specificat el în cererea depusă. 

Traficul de coşmar de pe Calea Turzii este un constant motiv de nemulţumire pentru şoferii clujeni, la orele de vârf creându-se cozi interminabile.

Comenteaza