Spital privat anunţat pe Calea Turzii
- Scris de Luminita Silea
- 26 Mai 2011, 00:50
- Administraţie
- Ascultă știrea

Primul spital universitar privat din România ar putea fi operabil la Cluj-Napoca. Acesta urmează să se deschidă în mai 2012, a anunţat ieri primarul Sorin Apostu. Investiţia ar aduce în municipiu 500 de noi locuri de muncă. Municipalitatea a avizat deja în regim de urgenţă amplasarea spitalului pe un teren de pe Calea Turzii tocmai pentru că este un obiectiv important care va stimula concurenţa în Clujul medical.
Potrivit oficialilor primăriei, pentru deschiderea spitalului privat de pe Calea Turzii nr. 178 s-a perfectat un parteneriat strategic între un investitor privat, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu (UMF) şi primărie. UMF va avea la dispoziţie spaţiile şi tehnologia de ultimă generaţie pentru ca rezidenţii să facă practică în această unitate. Rectorul UMF, Constantin Ciuce, a declarat ieri că este vorba despre o oportunitate extraordinară pentru studenţi, dar şi pentru medici.
"Noi vom continua să deservim cu acelaşi profesionalism sistemul public. Acest spital privat este un pas important până când sistemul public se va ridica la nivelul celui privat. UMF nu investeşte nimic, dar beneficiază de spaţiile medicale din acest viitor spital. Spitalul va fi destinat mai mult rezidenţilor, care vor beneficia de condiţii optime de activitate, iar cei care până acum ajungeau să plece în străinătate vor alege de acum înainte să rămână la Cluj-Napoca. Cadrele didactice ale universităţii vor ajunge să lucreze în acest spital. Sistemul public este deservit de universităţi, dar, în acelaşi timp, noi vom merge mai departe în acest parteneriat. Medicii care lucrează în Cluj sunt la fel de valoroşi ca şi cei care lucrează în străinătate. Consider că acest parteneriat este în favoarea pacientului şi a relaţiei medic-pacient", a menţionat rectorul Ciuce.
Primăria a avizat în regim de urgenţă construcţia, având în vedere că prin construirea spitalului universitar privat în municipiu se vor crea 500 de noi locuri de muncă, fiind vorba despre o unitate medicală cu 330 de paturi. "La serviciile medicale va avea acces toată lumea şi spitalul va intra şi în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Se va face sub grupul Pelican, care este cel mai mare furnizor privat de servicii medicale integrate din Transilvania şi deţine la Oradea un spital privat deschis în 2008. Dacă ne vom uita pe site-ul primăriei, de acolo vom observa că Pelican este al treilea plătitor de taxe şi impozite locale. Am convenit cu grupul să-şi înfiinţeze un sediu şi la Cluj şi să-şi plătească aici dările la stat", a explicat primarul Sorin Apostu. El a adăugat că este convins că spitalul Pelican va face concurenţă clinicii AKH din Austria, unde s-a tratat inclusiv preşedintele Traian Băsescu. "Este adevărat că noi avem în administrare un spital municipal. Nu îmi este teamă că medicii de la Clujana vor pleca la Pelican. Un astfel de obiectiv aduce în municipiu în primul rând concurenţa, ceea ce înseamnă că toată lumea se va bate să ofere servicii de calitate şi să facă cinste centrului universitar medical care este Clujul", a mai spus edilul.
Doctorul Ovidiu Cacuci, medic primar Ortopedie-Traumatologie, reprezentantul Spitalului Pelican, dar şi acţionar în cadrul grupului care dezvoltă proiectul de la Cluj, a declarat că unitatea medicală va fi gata până în mai 2012. El a adăugat că investiţia pentru edificarea şi dotarea spitalului se ridică la 50 de milioane de euro şi că Spitalul Pelican Cluj-Napoca se va ridica pe Calea Turzii. "Clujul e foarte aproape să devină epicentrul medicinei româneşti. Sunt mândru că pe Calea Turzii va fi ridicat un spital care va beneficia de cea mai performantă aparatură medicală la nivel mondial. Spitalul va avea categoria I şi va contribui la aducerea în această unitate a colegilor mei plecaţi de acasă în străinătate. Astfel, clujenii vor putea fi trataţi corespunzător chiar aici la ei acasă, nemaifiind nevoie să aleagă alte destinaţii europene pentru rezolvarea problemelor medicale, iar Cluj-Napoca va deveni un reper pe harta medicală a Europei. În scurt timp, şi străinii vor veni aici", a declarat Cacuci.
Ce ar aduce pe piaţa medicală Spitalul Pelican Cluj-Napoca
Spitalul va avea suprafaţa totală de peste 23.000 mp, o capacitate totală de 330 de paturi şi va aduce pe piaţă 500 de noi locuri de muncă. Dotările vor fi următoarele:
10 săli de operaţie multifuncţionale - dotate cu cele mai noi tehnologii chirurgicale existente pe piaţă, respectând toate normele europene în vigoare
2 săli de naştere naturală, 1 sală de naştere cu bazin cu apă, 2 săli cezariene
centru de imagistică dotat cu aparatură de ultimă generaţie
centru de radioterapie ultramodern
laborator de analize şi laborator anatomo-patologic
peste 90 de rezerve cu 1 sau 2 paturi