Spital privat de chirurgie şi transplant, pe Moţilor

Spital privat de chirurgie şi transplant, pe Moţilor

Un spital privat, ce va fi ridicat pe strada Moţilor din Cluj-Napoca, a primti avizul Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism (CTATU) a județului Cluj. Beneficiara proiectului este firma Entusia SRL, iar proiectul a fost întocmit de Trans Form, unde lucrează cunoscutul arhitect Vlad Negru. 

Viitorul spital, cu destinație în zona chirugiei și transplantului, ar urma să aibă patru etaje. Iniţial, proiectul avea prevăzut şi un heliport şi încă un etaj tehnic, care au fost însă respinse de către Comisia de monumente istorice.

”E vorba despre un imobil cu funcțiuni medicale, inclusiv cu heliport pentru urgențe medicale. Urbanistic am încercat să acomodăm poziția imobilului care este într-o poziție particulară, va fi singura locație din această zonă care va beneficia de 3 fațade active. Urbanistic ne-am ghidat după contextul adiacent, aici clădirile reprezentative se găsesc în plan secund, e vorba despre proiectul policlinicii, iar în față sunt clădiri de la sfârșitul secolului XIX, dar în apropire avem și biserica. Drept urmare regimul de înălțime propus este de 26 de metri la cornișă ca și clădirea policlinii. Clădirea va fi una cu funcțiune medicală cu destinație în zona chirugiei și transplantului, adică vor fi blocuri operatorii și zonele afertente de ATI, dar nu va fi un spital care va face recuperare. Poziția nu e întâmplător aleasă, avem în aceeași incintă Institutul de Transplant Renal și pe colț Institutul inimii”, a explicat arhitectul Vlad Negru, în şedinţa Comisiei Județene de Urbanism a judeţului din 2020, când a fost prezentat proiectul prima dată. 

Terenul pe care se propune acest proiect este o parcelă de numai 606 metri pătrați. ”Parcela pentru care se instituie subzona reglementată este imposibil de reglementat coerent și de încadrat într-un grup de parcele mai vast. Ea se va reglementa independent prin instituirea unei subzone, iar prin PUZ se va propune ca o suprafață de 92,65 din terenul studiat (606 mp) să fie donată către domeniul public aflat în administrația Spitalului Județean Cluj-Napoca în vederea îmbunătățirii accesului auto către ansamblul de clinici ”, se preciza în documentația urbanistică.

La acea vreme, şeful Comisiei de monumente, Virgil Pop care s-a declarat total împotriva acestui proiect așa cum a fost propus. Clinica demolează o clădire din secolul XIX. Mai multe detalii AICI!

Comenteaza