Spitalul din Tetarom ar putea conta pe sprijinul CJ

Spitalul din Tetarom ar putea conta pe sprijinul CJ
Consiliul Judeţean ar putea susţine, în cele din urmă, realizarea Spitalului Regional de Urgenţă în clădirea CBC Development din parcul industrial.
Parteneriatul propus de CBC Development presupune ca administraţia judeţeană să primească în proprietate clădirea pe care societatea a construit-o în parcul industrial Tetarom I. Dacă Ministerul Sănătăţii va aproba intrarea acesteia în circuitul spitalelor, Consiliul Judeţean (CJ) ar putea deveni parte din societatea mixtă care îl va administra în regim privat. Veniturile încasate s-ar întoarce la CBC Development, în contul vânzării imobilului. Afacerea va putea fi parafată însă doar în urma unei licitaţii.

După întâlnirea pe care a avut-o ieri cu liderii grupurilor de consilieri judeţeni, preşedintele Alin Tişe a admis că sunt şanse ca spitalul regional de urgenţă să se realizeze în clădirea CBC Development din parcul industrial Tetarom I. Cu ajutorul noii Legi a parteneriatului public-privat, CJ va lansa o cerere pentru achiziţia unei astfel de clădiri, a anunţat Tişe, iar în condiţiile în care nici un alt ofertant nu va veni cu o propunere similară celei formulate de CBC, proiectul spitalului va putea demara în cel mai scurt timp. “Mai întâi de toate, ar fi necesar să fie efectuat un studiu, o expertiză care să ne arate dacă această clădire se pretează unei unităţi medicale. Nu este suficient să spună cei de la CBC sau altcineva că merge să construim un spital acolo. Numai printr-un studiu de specialitate aflăm acest lucru”, a declarat Tişe.

Toţi liderii grupurilor de consilieri s-au exprimat în favoarea acestui parteneriat, a mai precizat liderul CJ. “S-a ajuns la concluzia că am economisi foarte mult timp. Pentru că, dacă ne-am apuca să lansăm o licitaţie pentru construcţia spitalului la Floreşti, ar însemna să avem tot felul de surprize. Să ne trezim cu contestaţii sau, şi mai rău, să nu găsim nici un investitor, pentru că nu e uşor să ridici un spital de la zero, e nevoie de bani grei în sensul acesta. Pe când aşa, am avea avantajul să obţinem o clădire gata construită, cu infrastructura pusă la punct. Investitorii vor veni doar să o doteze şi să o echipeze”, a anunţat Alin Tişe.

Parteneriatul cu CBC Development şi cu investitorii asociaţi Vamed (Austria) şi Manutencoop Facility Management (Italia) implică, în primul rând, transferul clădirii din parcul Tetarom I în proprietatea CJ Cluj. “Noi preluăm în proprietate clădirea construită de CBC. Este ca şi cum ei ne-ar vinde-o nouă. Preţul ar urma să fie achitat din veniturile pe care le vom încasa din administrarea spitalului. Mai exact, în calitate de acţionari în societatea mixtă care va deveni administratorul privat al acestui spital anual, vom încasa o serie de venituri. Ideal ar fi să încasăm tot atât cât avem de datorat partenerului CBC. În caz contrar, diferenţa va trebui acoperită tot din bugetul nostru. De pildă, dacă noi ne angajăm să le dăm pe an cinci milioane de euro, dar din administrarea spitalului nu încasăm decât 4 milioane, atunci restul de bani trebuie asiguraţi din bugetul judeţului”, a explicat Tişe. În opinia sa, acesta ar fi unul dintre dezavantaje, dar astfel de situaţii pot apărea şi în varianta în care spitalul de urgenţă ar fi construit în Floreşti.

În cazul în care se va ajunge la o înţelegere pentru demararea acestui proiect, administraţia judeţeană trebuie să obţină acordul Ministerului Sănătăţii în vederea includerii clădirii din Tetarom în circuitul spitalelor. “Serviciile medicale pe care noi le vom asigura, precum şi partea de administrare a spitalului necesită a fi susţinute de Casa de Asigurări de Sănătate. În sensul acesta, orice demers al nostru trebuie realizat numai cu acordul Ministerului Sănătăţii”, a mai declarat Alin Tişe.

Investitorii Vamed (Austria) şi Manutencoop Facility Management (Italia) ar urma să doteze şi să echipeze spitalul. Reprezentantul CBC Development, Valentin Nica, a precizat că întreaga clădire, cu dotări şi echipament, a fost evaluată la 81 de milioane de euro. “Noi am finanţat acest obiectiv în proporţie de peste 20%. Am luat un credit de la bancă. Nu pot să divulg suma totală, nu cred că e relevant. În schimb, vă pot spune că am cheltuit din acest credit 9,2 milioane de euro. Pe lângă această sumă, am mai cheltuit din resursele acţionarilor încă vreo 5,2 milioane de euro. Urma să primim o altă tranşă de bani de la bancă, însă nu am mai luat-o, având în vedere că ne-am gândit să schimbăm funcţionalitatea clădirii. Vrem să vedem dacă putem reuşi să transformăm această clădire într-un spital”, a explicat Valentin Nica. El s-a arătat mulţumit de poziţia adoptată de consilierii judeţeni şi speră ca parteneriatul cu CJ să se concretizeze într-un timp cât mai scurt.


Comenteaza