Spitalul monobloc pentru copii, pas cu stângul. Ce s-a întâmplat la depunerea ofertelor

Spitalul monobloc pentru copii, pas cu stângul. Ce s-a întâmplat la depunerea ofertelor

Consiliul Județean (CJ) Cluj vrea să mute toți medicii de copii de la spitale publice în același loc.

Forul județean nu a avansat cu niciun pas pentru realizarea proiectului Spitalului Pediatric Monobloc (SPM). Comisia de evaluare din CJ s-a întrunit degeaba în ședința de deschidere a ofertelor pentru teren și clădire necesare unității medicale. 

Consiliul dorește să cumpere un teren între 3,15 și 5,5 ha, de 15.000 mp de suprafață utilă și de 20.000 mp suprafață construită pentru noul spital. Exista și o garanție de participare: 155.000 de lei.

Intenția CJ este să adune într-un singur corp medicii de la cele trei spitale de copii publice existente în prezent. Decizia inițierii acestui demers a fost luată de plenul forului administrativ județean în baza raportului întocmit de o comisie formată din experți din cadrul aparatului de specialitate al CJ.

Analiza comisiei a relevat necesitatea și oportunitatea efectuării unor cheltuieli în vederea achiziției unui imobil - teren sau a unui teren cu construcție care să îndeplinească toate cerințele pentru edificarea sau modificarea unui imobil existent.

Comisia constituită prin dispoziția președintelui CJ a propus ca, în cazul în care nu există oferte care să corespundă necesității astfel definite, să fie inițiată o procedură similară pentru achiziționarea unui teren intravilan pe care să fie edificată o construcție care să corespundă din toate punctele de vedere cerințelor europene în materie de furnizare servicii medicale pediatrice în sistem monobloc.

„Edificarea SPM reprezintă o prioritate absolută, motiv pentru care am și demarat această procedură. Suntem pregătiți pentru ambele variante, atât pentru cumpărarea unei clădiri deja existente și care să corespundă cerințelor unui spital de copii, cât și pentru cumpărarea unui teren pe care să construim de la zero un spital ultramodern. Indiferent de soluția la care se va ajunge, odată finalizat acest spital monobloc va genera beneficii enorme pentru întreg județul și nu numai”, a declarat președintele CJ, Alin Tișe.

Necesitatea dării în folosință, cât mai urgent posibil, a unui spital monobloc pentru copii este determinată, în principal, de faptul că, în momentul de față, Spitalul de Copii își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în nouă locații diferite, clădirile în cauză fiind vechi, într-o stare precară, o bună parte dintre ele chiar revendicate, ceea ce face imposibilă repararea capitală și modernizarea lor de către CJ.

Nu în ultimul rând, din cauza acestor inconveniente, există riscul ca, în viitor, instituțiile abilitate să nu mai poată prelungi avizele de funcționare acordate Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii.

Prin edificarea unui nou spital se vor obține numeroase avantaje constând în reducerea cheltuielilor, respectiv plata de utilități pentru o singură clădire, existența unui singur laborator, a unui singur bloc alimentar, farmacii, ambulatoriu de specialitate, un control și o supraveghere sporită a secțiilor, o colaborare mai ușoară între secții cu o funcționalitate superioară, realizarea de blocuri operatorii cu săli de operații de dimensiuni și utilități corespunzătoare, înființarea unității de transfuzie sangvină conform legislației în vigoare și comasarea celor două puncte de transfuzii existente în spital.

Comenteaza