News alert Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj a primit autorizația de construire! Va costa 400 mil. euro

Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj a primit autorizația de construire! Va costa 400 mil. euro
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Viitorul Spital Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca va avea 12 secții cu peste 500 de paturi pentru spitalizare continuă și un heliport. Lucrările ar urma să înceapă în vara anului viitor.

Luni, 10 octombrie 2022, a fost emisă autorizația de construire în vederea demarării lucrărilor de execuție a viitorului Spital Pediatric Monobloc de la Cluj.

„Spitalul Monobloc de Copii este cel mai important proiect al Clujului din domeniul sănătății, care va deservi pacienți din întreaga țară. Ne bucurăm că acest proiect prioritar avansează extrem de rapid, dorința noastră fiind aceea de a demara, în cel mai scurt timp, licitația de execuție a lucrărilor”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

Potrivit autorizației, durata maximă de execuție a lucrărilor de construire este de 60 de luni, calculată de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Investiția are o valoare totală de peste 400 de milioane de euro. Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică, va fi edificat pe un teren de cca. 17 hectare, în cartierul clujean Borhanci și va dispune de 515 paturi pentru spitalizare continuă, 30 de paturi aferente serviciului ATI și 51 de paturi pentru spitalizarea de zi.

Unitatea cu profil regional, care va fi și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micuților pacienți.

Comenteaza