Stadionul de pe deal are drum, urmează tribuna şi gazonul

Stadionul de pe deal are drum, urmează tribuna şi gazonul
Primul drum asfaltat din Feleacu leagă şoseaua naţională de platforma din zona Valea Căpriorii pe care va fi construit un complex sportiv.
Primarul comunei Feleacu. Nicolae Balea, şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Tişe, au inaugurat ieri drumul care va lega şoseaua naţională de noul complex sportiv ce include un stadion de 1.500 de locuri. Drumul măsoară 1,1 km, lucrările de asfaltare au costat 480.000 de lei, au demarat în vară, iar primarul a ţinut ca acestea să fie finalizate înainte de a începe construcţia stadionului. Tot în zona Valea Căpriorii, unde se ridică baza sportivă, Primăria Feleacu intenţionează să concesioneze teren pentru un ansamblu de locuinţe.

Construcţia complexului sportiv planificat în zona Valea Căpriorii din Feleacu va demara peste câteva zile, a anunţat primarul Nicolae Balea. Pentru început a fost inaugurat drumul care va face legătura dintre E60 şi complexul sportiv. Lucrările au fost realizate de societatea Cridov. “Pot să vă spun că acesta este primul drum din comună şi l-am afaltat din banii noştri. Am primit un ajutor şi de la CJ, dar cea mai mare parte a fost din bugetul nostru. Mă bucur că am terminat la timp pentru că acum vom putea demara şi lucrările la stadion. Etapa de proiectare s-a finalizat, iar mâine vom avea o întâlnire cu firma de construcţii Axa Câmpia Turzii, pentru a semna primul contract subsecvent. Cred că vom începe cu terasamentele, pentru că vine frigul şi nu ne vom permite să facem prea multe”, a explicat Balea.

Proiectul complexului sportiv din comuna Feleacu include o arenă de fotbal de 1.500 de locuri, un hotel cu 28 de camere şi două terenuri de antrenament. Întregul obiectiv a fost contractat la preţul de 1,7 milioane de euro. În aceeaşi zonă, denumită Valea Căpriorii – Prundărie, ar urma să se construiască şi un ansamblu de locuinţe. “Am ţinut să realizăm acest drum pentru că toată această zonă se va dezvolta în următorii ani. Noi am realizat un studiu de fezabilitate şi un Plan Urbanistic Zonal. Avem 28 de parcele care măsoară între 800 şi 1.000 mp. De anul viitor, le vom scoate la licitaţie pentru concesiune, deoarece ne dorim să avem aici un ansamblu de locuinţe unifamiliale. De asemenea, ne vom asocia şi cu Parohia Ortodoxă, care are teren cu care vrea să intre în acest proiect”, a precizat primarul. “Mergem pe dezvoltarea acestei zone a comunei pentru că aici vom dispune şi de reţeaua de apă. Cred că undeva spre finele lunii noiembrie se vor finaliza lucrările la bazinul de captare a apei. Investiţia va acoperi necesităţile întregii zone Valea Căpriorii. Conducta a fost adusă până la limita de proprietate a locuitorilor de pe această stradă. Întreaga investiţie s-a ridicat la 890.000 de lei. O parte din fonduri au venit de la guvern”, a detaliat Balea.


Comenteaza