Liderul Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a anunţat că a primit o ofertă de la Banca Transilvania pentru ca noul stadion să-i poarte numele. Tişe a precizat că atragerea unui astfel de sponsor este singura variantă prin care stadionul poate fi întreţinut. El a adăugat că în prima şedinţă a plenului ar urma să se aprobe înfiinţarea societăţii care va administra stadionul. Conform contractului, arena ar urma să se finalizeze până în 3 august, însă din pricina unor lucrări complementare ce vizează amenajarea unor loje sub tribuna superioară lucrările se vor prelungi. Tişe a dat asigurări că stadionul va deveni funcţional din 30 septembrie, dată până la care se vor încheia şi lucrările de amenajare a exteriorului.
Noul stadion trebuie să poarte numele unui mare agent economic, a precizat preşedintele CJ, Alin Tişe. În opinia sa, aceasta este singura metodă prin care arena îşi va putea câştiga singură o parte din banii necesari întreţinerii. "Numai costurile pentru energia electrică ar putea ajunge la 9.000-10.000 de euro, deci nu ne putem permite să nu cooptăm un partener economic puternic", a declarat Alin Tişe. Acesta a dezvăluit că a primit o ofertă concretă din partea băncii Clujului - Banca Transilvania - fără însă a intra în detalii. "Deocamdată, nu pot să spun mai mult, ci numai că avem o propunere şi trebuie să vedem ce avantaje putem obţine", a comentat Tişe.
Ideea ca stadionul să poarte numele unui fost fotbalist al Universităţii Cluj nu-i displace liderului administraţiei judeţene, însă afirmă că această problemă poate fi rezolvată şi fără a-i îndepărta pe sponsori. "Avem tribune, peluze, toate acestea pot purta numele a câte unui fotbalist şi nu am nimic împotrivă să facem un sondaj în sensul acesta, arena însă trebuie să poarte denumirea uui mare agent economic, reprezentativ pentru imaginea Clujlui, care implicit va genera beneficii şi pentru stadion, cum se întâmplă, de pildă, cu Allianz Arena", a spus Tişe.
Lucrurile vor fi reglate imediat ce administratorul stadionului îşi va prelua atribuţiile. Tişe a precizat că în prima şedinţă a plenului va veni cu propunerea de înfiinţare a unei societăţi pe acţiuni, după modelul companiei Tetarom, administratorul celor trei parcuri industriale publice ale judeţului. "Consiliul Judeţean va deveni acţionar majoritar al acestei societăţi, adică în proporţie de 99%, iar 1% va deţine regia noastră de administrare (RAADPP). Ne dorim ca această societate să fie înfiinţată cât mai repede, astfel încât din 30 septembrie să funcţioneze odată cu stadionul, să se ocupe de administrarea acestui obiectiv, să genereze profit", a comentat preşedintele Alin Tişe. La această societate va fi angajat un număr redus de personal. "Vom avea angajaţi la compartimentul juridic, economic şi la partea de organizare de evenimente. În rest, toate celelalte servicii, de mentenanţă, vor fi externalizate. Vom face contracte cu societăţi specializate, pentru curăţenie, cât şi pentru energie, gazon", a completat Tişe.
Lucrările la arenă evoluează într-un ritm extrem de alert. "În proporţie de 96% avem finalizate lucrările. Am amplasat prima tabelă de marcaj, urmează ca săptămâna viitoare să o amplasăm şi pe cea de-a doua", a spus directorul constructorului ACI, Dorin Aşchilean. Contractul prevedea ca lucrările să se finalizeze în 3 august, însă CJ îl va prelungi până în 30 septembrie. "Acest inel dintre tribune trebuie acoperit pentru a evita curentul. Vor fi amenajate nişte loje pe partea cu tribunele, iar pe exterior se va amenaja un perete din sticlă care să păstreze legătura dintre stadion şi spaţiul public", a precizat unul dintre proiectanţii biroului Dico&Ţigănaş, Florin Dico. Tişe a dat asigurări că până la finalizarea stadionului, în 30 septembrie, se vor încheia lucrările şi la exterior, astfel că arena va deveni funcţională de la 1 octombrie.