Stamatian îi convoacă pe primari şi pe secretari la şedinţă pentru alegeri. Prezenţa e obligatorie

Stamatian îi convoacă pe primari şi pe secretari la şedinţă pentru alegeri. Prezenţa e obligatorie
Primarii şi secretarii comunelor din Cluj vor fi instruiţi pe tema organizării şi desfăşurării alegerilor locale, miercurea viitoare, la Casa de Cultură a Studenţilor. Nici unul nu are scuze să lipsească, avertizează prefectul Florin Stamatian: "prezenţa este obligatorie".

 

Prefectul Florin Stamatian a convocat primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Cluj la prima şedinţă de instruire pe tema organizării şi desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul acest an.

Reprezentanţilor primăriilor li se vor prezenta atribuţiile ce le revin conform legii, în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor locale. Până la data respectivă, primarii trebuie să transmită Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj adresa şi datele de contact ale sediului stabilit pentru funcţionarea Biroului Electoral de Circumscripţie municipală, orăşenească sau comunală.

De asemenea, potrivit calendarului de acţiuni ce trebuie întreprinse pentru organizarea alegerilor locale, primarii sunt obligaţi ca, prin Dispoziţie, până cel târziu în data de 15 aprilie, să delimiteze şi să numeroteze secţiile de votare, să aducă la cunoştinţă publică a delimitării şi numerotării secţiilor de votare, precum şi a numărului de circumscripţie electorală.

Comenteaza