START lucrărilor de modernizare a rețelelor de apă și canalizare în Apahida, Baciu, Feleacu și Florești. Investiție de 72 mil. lei

START lucrărilor de modernizare a rețelelor de apă și canalizare în Apahida, Baciu, Feleacu și Florești. Investiție de 72 mil. lei
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Compania de Apă „Someș” S.A. a predat, joi, constructorului amplasamentele lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din comunele Apahida,  Baciu, Feleacu și Florești.

Investiția va viza localitățile Apahida, Câmpenești, Sânnicoară, Corpadea, Sub Coastă, Baciu, Feleacu, Gheorgheni, Sărădiș, Vâlcele și Florești.

„Ordinul de începere a fost dat, astfel încât lucrările vor debuta în câteva zile, în funcție și de condițiile meteorologice. La finalul investiției, alte câteva mii de clujeni din zona metropolitană a Clujului vor beneficia de o îmbunătățire considerabilă a condițiilor de viață”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Conform contractului de lucrări semnat la finalul anului trecut, vor fi construiți de la zero și reabilitați cca. 66 de km de rețele de aducțiune și distribuție a apei, 28 de km conductă de canalizare, cu aproape 1.000 de branșamente de apă și 780 de racorduri de canal. De asemenea, vor fi construite și reabilitate stațiile de pompare și rezervoare de pe traseul rețelelor.  

Cu o valoare de peste 72.000.000 de lei, lucrările fac parte din mega-programul de investiții finanțat din fonduri europene, implementat de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj.

Lucrările vor începe din satul Sub Coastă, comuna Apahida, și vor continua, în paralel, în toate celelalte 10 localități incluse în proiect. Termenul maxim de finalizare a tuturor acestor lucrări este de doi ani.

Comenteaza