Foto Start lucrărilor de modernizare, cu fonduri europene, a stației de tratare a apei din Gilău

Start lucrărilor de modernizare, cu fonduri europene, a stației de tratare a apei din Gilău
| Foto: Facebook.com/cjcluj
Start lucrărilor de modernizare, cu fonduri europene, a stației de tratare a apei din Gilău
Start lucrărilor de modernizare, cu fonduri europene, a stației de tratare a apei din Gilău
Start lucrărilor de modernizare, cu fonduri europene, a stației de tratare a apei din Gilău

Lucrările de modernizare de la Gilău sunt în valoare de peste 57 de milioane de lei și au o durată maximă de 27 de luni.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, compania de Apă „Someș” a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru „Reabilitarea și modernizarea stației de tratare a apei Gilău”, parte a mega-proiectului în valoare de 355,6 milioane de euro finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare - POIM 2014-2020.

„Am demarat modernizarea acestei stații care furnizează apă tratată, de cea mai bună calitate, pentru sute de mii de oameni. Fiind o investiție semnificativă, de peste 12 milioane de euro, ne bucurăm că am reușit să atragem banii necesari dintr-o finanțare europeană, degrevând în acest fel bugetul județului”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Contractul de lucrări are o valoare de 57.840.000 de lei, cu o durată de execuție de maxim 27 luni și reprezintă cea de-a treia etapă majoră de investiții în modernizarea acestei stații de tratare după 1990, consecutiv celor realizate în cadrul programelor de investiții din fonduri europene MUDP II (1997-2002) și ISPA (2003-2009).

Principalele intervenții vor consta în reabilitarea micrositelor, a decantoarelor și a stației de filtre, respectiv construirea a două noi laboratoare de analiză a calității apei. De asemenea, va fi modernizat și sistemul SCADA, de monitorizare automată a activității. Nu în ultimul rând, prin derularea procesului de deshidratare și reținere a nămolului provenit din decantare, investiția va contribui și la o mai bună protecție a mediului.

Stația de tratare a apei Gilău este una dintre cele mai importante instalații civile de acest tip gestionate de Compania de Apă „Someș” S.A., capabilă să filtreze, la cei mai înalți parametri, apa preluată dintr-o sursă supraterană. Cantitatea de apă tratată zilnic este de cca. 150.000 de mc, cea anuală depășind 52 de milioane de mc. În urma modernizării acesteia și după finalizarea aducțiunii Cluj-Sălaj, stația de tratare Gilău va deservi inclusiv o parte însemnată din județul învecinat.

Comenteaza