Video Strada Eroilor din Florești este aproape GATA. Când încep lucrările în zona Terra

Strada Eroilor din Florești este aproape GATA. Când încep lucrările în zona Terra
| Foto: captură video

Lucrările de modernizarea a străzii Eroilor din comuna Florești se apropie cu pași rapizi de finalizare, a anunțat primarul Bogdan Pivariu.

Edilul Floreștiului a spus, la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului) când ar putea deveni finalizată complet noua stradă Eroilor.

Chiar ieri am fost într-o inspecție pe șantierul de acolo. S-a lucrat pe tot parcursul zilei, dar și seara. Am ajuns până în faza în care trebuie să turnăm ultimul strat de asfalt. Trebuie ridicate canalele la cotă pe ultima porțiune lucrată. Este practicabilă în acest moment și este trasată provizoriu pentru a putea fi circulată.

A fost un efort susținut al tuturor celor care au lucrat acolo. Cred că dacă timpul ține cu noi și mai sunt și aceste zile libere care urmează, probabil că undeva la începutul lunii decembrie strada va fi finalizată în întregime”, a declarat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

Strada va fi transformată într-un bulevard modern

Noua stradă Eroilor va trece de la două la trei benzi de circulație, va avea piste de biciclete, trotuar, alevolă, zonă verde. De asemenea, vor fi plantați și pomi unde locul va permite. Potrivit indicatorilor tehnici ai proiectului, asfaltarea ar urma să se facă pe o lungime de 1.125 metri lungime, respectiv 13.250 metri pătrați. Cele trei benzi de circulație vor avea o lățime de 3,25 metri fiecare.

De asemenea, se vor realiza 4.190 metri pătrați de trotuare, respectiv 1.950 metri pătrați de piste de biciclete, care vor avea o lățime de 2,20 metri. Pentru acoperirea Văii Sănăslaului va fi nevoie de 182 de metri de structură metalică și 110 metri pătrați de beton.

Valoarea estimată este de 14 milioane de lei, fonduri guvernamentale și locale. 

Amintim că, în luna ianuarie a anului 2021, firma Construcții Napoca, responsabilă cu lucrările de pe strada Eroilor, a reziliat contractul cu Primăria Florești.

Ce se întâmplă cu zona Terra

„În zona Terra licitația a ajuns în faza în care s-au cerut clarificări celor care au ofertat. S-au răspuns la acestea și în acest moment se analizează. Eu cred că în câteva zile vom putea atribui contractul și când timpul va permite se vor deschide lucrările și în acea zonă. Cu siguranță la începutul lui 2023 vor începe”, a explicat Pivariu.

Conform administrației din Florești, vor avea loc următoarele ajustări:

• lărgirea străzii Dumitru Tăuțan și o parte a străzii Dumitru Mocanu pentru a oferi acces vehiculelor către cartierul Terra și către noile dezvoltări din zona străzii Urușagului și Șesul de Sus;
• lărgirea și prelungirea străzii Dumitru Mocanu, paralel cu DN1;
• lărgirea străzii Petuniei pentru asigurarea unui acces corespunzător către noul sector al străzii Dumitru Mocanu.

Prin realizarea tuturor acestor lucrări cuprinse în proiect îmi doresc să beneficiem cu toții de următoarele avantaje:

- îmbunătățirea condițiilor de circulație auto;
- creșterea gradului de siguranță a circulației publice;
- scăderea gradului de poluare;
- redarea unui ambient plăcut zonei.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza