Video Strada Eroilor din Florești va fi suplimentată cu cel puțin o bandă de circulație, cu pistă de biciclete, trotuar și zonă verde

Strada Eroilor din Florești va fi suplimentată cu cel puțin o bandă de circulație, cu pistă de biciclete, trotuar și zonă verde
| Foto: captură video

Primarul Floreștiului susține că are un acord de principiu cu autoritățile centrale pentru suplimentarea numărului de benzi de pe strada Eroilor.

Bogdan Pivariu a ținut să lămurească la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului), situața juridică a străzii Eroilor.

„Rezilierea contractului a avut loc. Am mers ca UAT în instanță pentru acea penalitate pe care am tăiat-o celor de la Napoca SA. Au avut și ei o doleanță în aceeași instanță, iar ambele cereri au fost respinse. Este doar prima instanță, lucrurile se vor derula conform normalității, era de datoria noastră să facem acel pas pentru că ne-ar fi imputat și Curtea de Conturi dacă nu făceam asta”, a explicat edilul celei mai mari comune din țară.

Pivariu a mai spus că a încercat „din răsputeri” să convingă autoritățile centrale că este nevoie de lărgirea sau suplimentarea benzilor rutiere, lucru pe care susține că a reușit să-l facă.

„Avem un acord de principiu de la București. Avem o expertiză tehnică prin care s-au auditat toate lucrările care s-au făcut acolo, tocmai pentru a ști ce sumă de bani mai este necesară pentru a se finaliza lucrările. Strada eroilor va fi suplimentată cu cel puțin o bandă de circulație, cu pistă de biciclete, trotuar și o zonă verde. Se va scoate din nou la licitație, pentru că nu există contract de execuție în momentul de față”, ne-a declarat Bogdan Pivariu.

Edilul comunei Florești estima în urmă cu câteva luni că noua licitație s-ar putea finaliza până în decembrie, iar în 2022 lucrarea să fie realizată complet.

Amintim că, în luna ianuarie, firma Construcții Napoca, responsabilă cu lucrările de pe strada Eroilor, a reziliat contractul cu Primăria Florești.

Comenteaza