Strada Gelu Voievod din Borhanci se aglomerează. Minicartier cu 89 de case

Strada Gelu Voievod din Borhanci se aglomerează. Minicartier cu 89 de case

Un minicartier cu 89 de locuințe va fi ridicat în zona Borhanci, pe strada Gelu Voievod fără număr. Proiectul este în dezbatere publică până în 17 ianuarie.

Planul urbanistic zonal (PUZ) pentru parcelarea terenului de aproape 80.000 mp a fost elaborat de Made By SRL Cluj, iar beneficiari sunt Susana Rus și asociații. Viitorul ansamblu de locuințe se va edifica pe un teren privat, care în prezent nu este construit.  

Zona se află momentan în UTR Liu, cu o porțiune de zonă verde în partea nordică, pe valea râului, iar dezvoltatorii imobiliari își doresc o nouă reglementare urbanistică a terenului după cum urmează: UTR Liu – locuințe cu regim redus de înălțime, dispuse pe un parcelar de tip urban, UTR S-Is – subzona instituțiilor și serviciilor publice de interes public, UTR Ve – zonă verde de protecție a apelor și UTR Va – zonă verde – scuaruri, grădini și parc public.

În vecinătate există case unifamiliale. Potrivit documentației, pe teren se dorește construirea a 89 locuințe în regim individual sau cuplat S(D)+P+M(E) și unei clădiri cu funcțiuni de sănătate, cu două etaje. De-a lungul râului din nord se va amenaja un parc cu acces public nelimitat.

Strada Gelu Voievod din Borhanci se aglomerează. Mini-cartier cu 89 de case

Cum va arăta circulația în zonă

Terenul este accesibil dinspre str. Gelu Voievod, drum asfaltat cu o ampriză variabilă de 8-9 m, cu carosabil de 7 m și trotuare de 1-1,5 m pe ambele părți. Conform planului urbanistic general (PUG) al municipiului, strada Gelu Voievod este prevăzută pentru lărgire, dar momentan aceasta nu e posibilă din cauza unor construcții autorizate anterior.

Pe o fâșie de 4 m, conform PUG în vigoare, s-a instituit o zonă cu interdicție temporară de construire. Interdicția se va ridica la viitoarele solicitări de construire doar în baza dezmembrării terenului necesar și a schimbării destinației lui în drum cu acces public nelimitat, prin exproprierea beneficiarilor acestuia. Totodată, prin PUG se impun două legături majore pe direcția est-vest paralel cu Valea Borhanciului.

Pentru respectarea acestei cerințe proiectanții propun lărgirea celor două drumuri de pământ, care există pe latura nordică și pe cea sud-estică, la o ampriză de 15 m, astfel încât să fie inclusă și o pistă de biciclete. În interiorul zonei studiate există șase drumuri private de acces la diferitele parcele, care ar urma să aibă câte 9 m, care să includă atât carosabil, cât și trotuare.

În privința parcărilor, se propun maxim 178 locuri pentru zona de locuințe, 10 locuri la subsolul imobilului cu funcțiuni de sănătate, dar și 140 de locuri de-a lungul drumurilor de acces. Procentul de ocupare a teritoriului maxim propus este 60%, iar coeficientul de utilizare a terenului, de 2,2.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza