Strada Oaşului se modernizează pe 23 milioane de lei
- Scris de Mihai Prodan
- 21 Mar 2011, 12:40
- Administraţie
- Ascultă știrea

Tronsonul de stradă care ar urma să fie modernizat are o lungime de 3.100 metri, două benzi de circulaţie şi o lăţime de trei metri liniari pentru fiecare bandă. „Pe strada Oaşului - Valea Chintăului s-a prevăzut înlocuirea sistemului rutier, lăţimea părţii carosabile de nouă metri liniari, urmărindu-se extinderea carosabilului acolo unde amplasamentul permite, se prevăd trotuare, alveole pentru mijloacele de transport în comun şi racordarea cu drumurile laterale", se arată în proiectul de Hotărâre de Consiliu Local.
Lucrările ar urma să coste 18,9 milioane de lei, sumă la care se adaugă şi taxa pe valoare adăugată, şi ar urma să fie încheiate în 12 luni de la data începerii lucrărilor.