Strategia administraţiei municipiului Cluj-Napoca: vopsitul gardului

Următorul text cu siguranţă va supăra mulţi cititori pentru că e un fel de fluierat în biserică. Dar cum conceptul „politically correct" este una dintre monumentalele stupizenii americane pe care suprasemnatul nu dă doi bani, îmi asum încasarea înjurăturilor de rigoare. Crima de lezmajestate pe care o voi înfăptui este punerea sub semnul întrebării a utilităţii pistelor de biciclete în Cluj-Napoca.

Ambiţiile de a conduce un oraş european i-au împins pe administratorii cetăţii să încerce să importe în urbea de pe Someş cam tot ce părea a fi la modă în localităţile lumii civilizate. Şi s-a început cu uriaşele clopote de plastic, care împânzesc Clujul deja din vremuri imemoriale, care, teoretic, ar trebuie să fie folosite de clujeni la colectarea selectivă a deşeurilor. Nu contează că aceste erau deşertate de firmele de curăţenie în aceeaşi groapă de gunoi ca întotdeauna, că practic în judeţul Cluj nu s-a selectat un kilogram de gunoi vreodată, municipiul reşedinţă de judeţ s-a umplut de containere pentru colectare selectivă (cine a câştigat din acest business nu e subiectul materialului de faţă), aşadar puteam arăta lumii că noi suntem „eco". Vopsisem gardul.

Acum să revenim la biciclete. Ce mai e la modă în orice urbe din lumea civilizată? Pistele de biciclete. N-am să reiau subiectele ronţăite deja de presa clujeană cu asupra de măsură legate de desenarea în bătaie de joc a acestor piste, care, de cele mai multe ori, încep nicăieri şi te duc niciunde. N-am să contest, cum au făcut-o alţii, delimitarea pistelor cu stâlpişori. Împotriva ghiolbanului românesc, care îşi parchează maşina sfidând toate normele legale şi de bun simţ, stâlpişorii sunt o armă extrem de eficientă (nu doar în cazul pistelor de biciclete), din păcate încă insuficient utilizată în Cluj. Nu ştiu însă cât e de sănătoasă îngustarea unei benzi de circulaţie sau eliminarea unor locuri de parcare pentru a face loc unei piste de biciclete. N-am o evidenţă a numărului de posesori ai unui asemenea mijloc de locomoţie în Cluj, dar nu contest efectele extrem de pozitive asupra mediului şi sănătăţii utilizatorului înlocuirea autoturismului cu bicicleta.

Pentru ciclismul plezirist sau ca mijloc de întreţinere a condiţiei fizice, har Domnului există suficiente locuri în Cluj şi aş aminti doar traseele din Parcul Mare. La fel şi pasionaţii de mountain bike au unde se desfăşura la extremităţile (încă) împădurite ale oraşului. Pistele de biciclete de-a lungul arterelor rutiere se adresează, însă, altui tip de utilizator al bicicletei, utilizatorului cotidian, celui care merge cu bicicleta la serviciu, la şcoală, la cumpărături, la film sau la restaurant. Dar haideţi să vedem cam pe unde ar trebui să locuiască un clujean cu locul de muncă în centru, ca să poată merge şi veni zilnic la şi de la serviciu cu bicicleta. Păi dacă ar locui în Zorilor sau în Gruia ar trebui să-l cheme cel puţin Alberto Contador pentru a putea escalada zilnic dealurile Clujului, în şaua bicicletei, în drum spre casă. Dacă ar sta în Mănăştur ar avea de urcat calea Mănăştur. Dacă ar domicilia în Gheorgheni sau Andrei Mureşanu, ar avea de luptat cu pantele de pe străzile Constantin Brâncuşi sau Liviu Rebreanu. Nici în Bună Ziua nu ar putea ajunge fără o căţărare serioasă. Ar mai rămâne cartierele Grigorescu, Mărăşti, Someşeni, Iris, singurele care ar oferi locatarilor lor posibilitatea de ajunge în centru şi înapoi cu bicicleta fără a-şi scuipa plămânii pe traseu. Dar dacă unul din Mărăşti lucrează în Zorilor, sau unul din Grigorescu lucrează la o reprezentanţă auto de pe Calea Turzii, cum vor ajunge la serviciu cu bicicleta? Câţi studenţi aţi văzut dumneavoastră urcând pe bicicletă în Haşdeu sau în Observator?

Asta e geografia, n-avem ce face, fondatorii Clujului l-au plantat într-o căldare. Geografia nu califică Clujul drept un oraş pentru biciclişti. Din acest motiv Clujul nu va fi niciodată un oraş al ciclismului de masă. Nu spune nimeni să nu oferim, acolo unde se poate, condiţii de siguranţă în trafic celor care vor să se deplaseze cu bicicleta. Se pot face piste de biciclete luând din trotuar, dar într-un oraş sufocat de maşini, cu străzi extrem de înguste pentru traficul anului 2015, cu locuri insuficiente de parcare, a tăia din banda destinată circulaţiei rutiere sau din locurile de parcare pentru a construi piste de biciclete cu un trafic derizoriu (ex. Calea Baciului, str. Maramureşului etc.) e inconştienţă gravă. Din păcate şi aici vopsim gardul. Facem piste de biciclete să arătăm că suntem în lumea bună. Să mai amintesc de stupizenia absolută cu pista cu stâlpişori de pe breteaua în pantă de intrare în Mănăştur dinspre Floreşti? Să ridice două degete cel care a văzut măcar un biciclist escaladând pe acolo.