Strategie nouă pentru preluarea spaţiului din Piaţa Ştefan cel Mare

Strategie nouă pentru preluarea spaţiului din Piaţa Ştefan cel Mare
Spaţiul de peste 400 de metri pătraţi din Piaţa Ştefan cel Mare nr. 5 va primi o cu totul altă destinaţie, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Tişe.

Fie se va amenaja un centru de informare turistică, fie va centrul Asociaţiei Produs de Cluj. El a adăugat că pentru mobilierul şi obiectele Muzeului Etnografic depozitate acolo se va găsi în perioada următoare un loc adecvat, poate chiar într-unul din spaţiile muzeului. După ce vor fi inventariate spaţiile disponibile, Tişe va veni din nou cu o propunere în faţa plenului CJ.

Preşedintele CJ, Alin Tişe, nu renunţă la ideea preluării spaţiului de peste 400 de metri pătraţi din Piaţa Ştefan cel Mare nr. 5, care în prezent se află în administrarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei. "În prima fază, demersul meu viza doar preluarea administrării acestui spaţiu, nu şi evacuarea Muzeului Etnografic. Urma ca ulterior să găsim un spaţiu adecvat pentru transferul mobilierului de patrimoniu care în prezent se află depozitat într-o încăpere din acest imobil. Consilierii au respins însă propunerea mea şi nu înţeleg de ce, pentru că nu e normal ca acest spaţiu să fie folosit ca depozit şi pe post de cârciumă, în condiţiile în care Consiliul Judeţean nu dispune de imobile centrale. Muzeul a închiriat o parte din acest imobil pentru o cârciumă. Patronii nu au mai plătit chirie de peste doi ani, iar muzeul în tot acest timp nu a reuşit să rezolve problema", a comentat Tişe.

El a menţionat că nu doreşte să evacueze Muzeul Etnografic. "Iniţial, credeam că acolo publicul are acces pentru a vizita mobilierul muzeului. Apoi am aflat că e folosit doar pe post de depozit. În aceste condiţii, consider că spaţiul poate fi folosit în cu totul alt scop. Avem nevoie pentru activităţile Asociaţiei Produs de Cluj, pentru sediul Centrului de Informare Turistică, sunt destule acţiuni pe care le derulăm şi noi, iar un spaţiu central ar fi extrem de binevenit pentru public. Un depozit pentru muzeu găsim, pentru că nu e obligatoriu să fie un spaţiu central. Regia noastră va găsi o soluţie", a spus Tişe. În perioada următoare vor fi inventariate spaţiile care ar putea fi cedate Muzeului Etnografic. "Mai întâi de toate, vom căuta să vedem ce spaţii mai are muzeul. Poate soluţia e chiar la ei. Poate descoperim că au mai închiriat şi pentru alte cârciumi", a spus Tişe.

De cealaltă parte, directorul Muzeului Etnografic, Simona Munteanu, a precizat că Sport Café, care funcţionează acolo, va fi evacuată. "Încăperea pe care am închiriat-o nu putea fi folosită ca depozit. Oricum, noi am soluţionat problema în instanţă, iar patronii Sport Café vor fi evacuaţi. Dar noi nu putem pleca din spaţiu atât timp cât CJ nu va găsi un loc adecvat pentru a ne muta mobilierul de patri-moniu", a comentat Munteanu.

 

Comenteaza