Studiu de fezabilitate pentru una dintre cele mai proaste străzi din Cluj, Eugene Ionesco

Studiu de fezabilitate pentru una dintre cele mai proaste străzi din Cluj, Eugene Ionesco
Modernizarea uneia dintre cele mai proaste străzi din Cluj, Eugene Ionesco din Zorilor, intră în linie dreaptă. Aceasta, dacă miercuri Consiliul Local va aproba studiul de fezabilitate în acest sens.

Lucrările de modernizare a străzii, care în acest moment nu e asfaltată, în schimb e sufocată de numărul mare de maşini, ar urma să coste peste 5,5 milioane de lei. Dacă studiul de fezabilitate va fi aprobat, acesta prevede că lucrările ar urma să dureze cel mult şase luni de la data semnării contractului.


Conform proiectului de Hotărâre de Consiliu Local, pe stradă nu sunt suficiente parcări amenajate. "Maşinile parchează pe marginea părţii carosabile şi pe trotuare, împiedicând traficul", arată proiectul, care consemnează şi faptul că scurgerea apelor pluviale de pe partea carosabilă "se desfăşoară în condiţii improprii". Lista străzilor din Cluj - Napoca ce vor fi modernizate în următoarea perioadă a fost publicată în luna martie şi include şi strada Eugene Ionesco. Vezi aici lista


Vezi aici cum arăta strada în ianuarie 2010

Vezi ataşat proiectul de HCL, care include şi devizul lucrărilor. Unul dintre capitole, "casa constructorului", consemnează că aceasta ar urma să coste peste 6.000 de euro, adică peste 27.400 de lei. Este a treia cea mai mare cheltuială din proiect după construcţii şi montaj - 5,47 milioane lei (1,29 milioane euro) şi contrlul calităţii - 43.814 lei (10.374 euro). Dirigenţia de şantier e mai ieftină, costă 6.763 lei (2.075 euro). Devizul este trimis de firma de construcţii Diferit SRL, abonată la lucrări de modernizări pe străzile din Cluj. Precizăm că, potrivit facsimilului ataşat acestei ştiri, acesta a fost transmis Primăriei joi după-masa la ora 16.57, cu o seară înainte ca proiectul de HCL să fie redactat, semnat, ştampilat, scanat şi publicat pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca. Conform unui constructor contactat de ziuadecj.ro, capitolul respectiv se referă în general la un fond de salarizare agreat între beneficiar şi constructor pentru plata angajaţilor pe timpul iernii, când din motive obiective aceştia nu îşi pot achita sarcinile de serviciu. "Beneficiarul poate să nu-l accepte", a explicat constructorul.

Comenteaza