Taxele din Cluj, plătite cu telefonul mobil VIDEO

Taxele din Cluj, plătite cu telefonul mobil VIDEO
Clujenii îşi pot plăti taxele şi impozitele locale prin telefon mobil sau tabletă, anunţă azi primarul Emil Boc.

De luni toţi cei care au de plătit taxe primesc scrisori cu înştiinţări privind suma de plată. Ulterior debitorii pot plăti imediat taxa fără să facă niciun drum la Primărie, cu smartphone-ul, printr-o aplicaţie de QR Code.

Scannerul codului duce utilizatorul tabletei sau smartphone-ului în secţiunea de plată a taxelor de pe site-ul Primăriei, cu ajutorul unui cod primit în scrisoare. Taxele sunt plătite cu cardul. Avantajul plăţii taxelor cu telefonul mobil e că utilizatorii nu mai au nevoie de un cod de siguranţă de la Primărie - e suficientă introducerea codului primit în scrisorile pe care Primăria le trimite de mâine în cutiile poştale ale clujenilor.

Rata de colectare a taxelor, în Cluj-Napoca, este de aproape 90% în cazul persoanelor fizice, şi peste 80% în cazul persoanelor juridice.

Etichete
Comenteaza