Taxele locale pot fi plătite de luni

Taxele locale pot fi plătite de luni
Clujenii sunt rugaţi de angajaţii Primăriei Cluj-Napoca să nu se înghesuie la ghişeele instituţiei, în primele zile ale acestei săptămâni, pentru a-şi plăti impozitele pentru 2011. “Aveţi la dispoziţie trei luni pentru efectuarea acestor plăţi”, arată reprezentanţii instituţiei.
Termenul pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale, reduse cu 10%, dar şi a abonamentelor de parcare, este 31 martie 2011, arată Primăria. Termenul de trei luni a rămas neschimbat în ultimii ani, totuşi în primele zile ale fiecărui an la ghişeele de plăţi ale Primăriei s-au adunat zeci de persoane grăbite să-şi achite taxele pentru a beneficia de reducerea de zece procente. Totodată, de la începutul acestui an taxele şi impozitele locale se pot achita şi prin Internet.
De menţionat, conform Primăriei, că abonamentele de parcare trebuie plătite până la data de 31 martie, dată după care locurile care nu au fost achitate sunt considerate vacantate şi vor fi redistribuite.

Birurile locale pot fi achitate în şase locuri – la sediul instituţiei şi la sediile Primăriilor de cartier, după următorul program:

Piaţa Unirii nr. 1 - Luni, marţi, miercuri: 8.30-16.30, Joi: 8.30-18.30, Vineri: 8.30-16.30
Primăria Mănăştur - Luni, marţi, miercuri: 8.00-15.30, Joi: 8.00-17.30, Vineri: 8.00-14.30
Primăria Mărăşti, Iris - Luni, marţi, miercuri: 8.00-14.30, Joi: 8.00-16.00, Vineri: 8.00-13.00
Primăria Someşeni - Luni, marţi, miercuri: 8.00-14.00, Joi: 8.00-15.30, Vineri: 8.00-12.30
Primăria Grigorescu - Luni, marţi, miercuri: 8.00-15.00, Joi: 8.00-17.00, Vineri: 8.00-14.00
Primăria Zorilor - Luni, marţi, miercuri: 8.30-16.00, Joi: 9.00-17.30, Vineri: 8.00-14.30.
Comenteaza