Taximetria, nerentabilă la Cluj. Cum justifică taximetriștii

Taximetria, nerentabilă la Cluj. Cum justifică taximetriștii

Cu toate că are un aeroport care merge spre 3 milioane de pasageri pe an, universități care adună zeci de mii de studenți și festivaluri sold-out cu sute de mii de oameni, Clujul nu mai este rentabil pentru taximetriști.

“Legea spune că trebuie să fie 4 taximetre la 1000 de locuitori, asta înseamnă că noi ar fi trebuit să avem în Cluj-Napoca în jur de 1.250 de taxiuri, la cei 324.000 de locuitori, iar în acest moment sunt 2.470, deci aproape dublu”, a spus viceprimarul Dan Tarcea, joi, la Radio Napoca FM.

Cu toate astea, clujenii se plâng că taxiurile sunt insuficiente la orele de vârf, iar timpii de așteptare generați sunt prea mari. Tarcea recunoaște acest fapt și spune că a primit explicații în acest sens din partea taximetriștilor, care dau vina pe traficul supraaglomerat din oraș și pe distanțele mari care trebuie acoperite în aceste condiții, dar și pe tarifele despre care spun că sunt prea mici. 

“La ultima verificare pe care am făcut-o la o companie de taxi care are dispecerat, din 600 de taxiuri, erau active 180. (…) Am discutat cu reprezentanții taximetriștilor în această direcție și au spus că tariful este prea mic. În primul rând, mi s-a spus, de exemplu, că merge la o comandă de pe strada Câmpului la capăt, merge până acolo, clientul vine de acolo până în Mănăștur, dus-întors sunt 6 km, dar clientul îi plătește 3 km, iar a doua chestiune – taximetristul spune că face o oră din Mărăști până în Mănăștur și încasează 20 de lei, iar dacă face 20 de lei într-o oră nu mai e profitabil și atunci, foarte mulți taximetriști preferă ca la ora cea mai aglomerată să nu iasă în stradă”, a precizat Tarcea.

Cu toate că taximetriștii fac constant presiune, Primăria refuză scumpirea tarifelor la taxi. Companiile din oraș au cerut ca, de la 1 august 2019, prețurile să fie majorate la 3,75 lei/km pe timp de zi și la 4,50 lei/km pe timp de noapte, însă administrația locală refuză și arată cu degetul spre lege. În prezent, tariful practicat ziua de majoritatea societăților este de 2,25 lei/km. O altă nemulțumire a taximetriștilor este faptul că pentru cele aproape 2.500 de taxiuri autorizate sunt sub 120 de locuri amenajate în stații de așteptare.

Cele 2.469 de autorizații care sunt eliberate, la această dată, în Cluj-Napoca, sunt valabile până la 31 decembrie 2019, urmând ca la 1 ianuarie 2020 să se prelungească pentru o perioadă de 5 ani, cu respectarea prevederilor în acest sens. De asemenea, anul viitor, vor fi acordate 31 de licențe noi, însă doar pentru taximetre electrice, iar licențele retrase vor fi acordate ulterior tot pentru taximetre electrice.

Comenteaza