Video Teren de la CJ Cluj pentru noul centru de îngrijiri paliative. Tișe: „Nu puteam rămâne indiferenți”

Teren de la CJ Cluj pentru noul centru de îngrijiri paliative. Tișe: „Nu puteam rămâne indiferenți”

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, a pus, joi, piatra de temelie pentru Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, care se va construi în Sânnicoară, comuna Apahida.

Viitorul centru va fi construit pe un teren de 1.400 mp, primit ca donație, urmând ca unitatea medicală să asiste pacienți în vârstă, copii cu boli cronice progresive, în diferite stadii.

Joi, la ora 12, Mitropolitul Clujului Andrei Andreicuţ a pus piatra de temelie a Centrului. La ceremonie au participat și părintele Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, precum și prefectul Clujului Irina Munteanu, primarul comunei Apahida Grigore Fati, alături de oficialități civile și militare și enoriași.

„Dragi clujeni, ne confruntăm în această perioadă cu o nevoie foarte mare de îngrijiri paleative, mai nou pentru tinerii cu afecțiuni în stadii terminale: cancer, boli neurologice, demenții, etc. Listele de așteptare pentru un loc gratuit depășesc 130 de persoane. Nu puteam rămâne indiferenți. Pentru sănătatea clujenilor, și nu numai, am decis promovarea unei hotărâri de CJ, pentru a transfera un teren din proprietatea instituției pe care o conduc către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului”, a afimat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

ÎPS Andrei Andreicuț i-a mulțumit liderului forului administrativ județean clujean pentru oferirea terenului: „Este o faptă minunată și important este că ne ajută să mai clădim o aripă a spitalului unde vor fi ajutați mulți bolnavi”.

Potrivit părintelui Bogdan Chiorean, cei care doresc să doneze bani pentru a ajuta la construirea Centrului o pot face în următoarele conturi: 

Asociația „Sfântul Nectarie” Cluj

Lei: RO83BTRLRONCRT00C6603105

Euro: RO25BTRLEURCRT00C6603103

"Deși n-avem încă o estimare exactă a costurilor, suntem conștienți de faptul că e deosebit de dificil să construiești în contextul în care ne aflăm. Dar, de asemenea, suntem siguri că dragostea noastră – a tuturor – se va transforma-n cărămidă termoizolantă și acoperiș, ca să le țină de cald și de dor", spune părintele Chiorean.

Comenteaza