Tetarom IV și V, în stand by, anul acesta

Tetarom IV și V, în stand by, anul acesta

Lucrările la realizarea parcurilor industriale Tetarom IV de la Feleacu și Tetarom V de la Luna vor fi cel mai probabil amânate, a precizat președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe.

Acesta a explicat că scăderea încasărilor la buget din cauza crizei provocate de coronavirus se va resimți și la nivelul investițiilor care se mai pot face în acest an. ”Tetarom IV va trebui regândit ca urmare a lucrărilor făcute acolo, la centură. Există un risc major ca dealul să se miște; vom vedea în ce măsură putem continua dezvoltarea lui sau rămânem la o hală, cum e în prezent.

Sunt mai multe expertize contradictorii acolo; deocamdată nu vom mai face investiții publice în acea zonă pentru că riscăm să aruncăm banii publici pe fereastră. La Tetarom V e un teren fără probleme, plan. Aveam prevăzut să facem un pod peste Arieș, dar vom putea face lucrările doar în măsura resurselor pe care le vom avea anul acesta”, a declarat Alin Tișe, la ZIUA LIVE.

Președintele CJ Cluj a adăugat că firmele din parcurile Tetarom I, II și III pot beneficia, ca urmare a situației economice din aceste luni, de reduceri la taxe și la chirii sau la amânarea unor plăți până la sfârșitul acestui an către societatea care administrează parcurile industriale. ”Am încercat să aplicăm aceste măsuri unde societățile au considerat că le ajută, dar alții nu au dorit să amâne plățile”, a spus Tișe.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza