Tișe cere destituirea urgentă a șefei Gărzii de Mediu Cluj. ”Această doamnă dă dovadă de incompetență crasă”

Tișe cere destituirea urgentă a șefei Gărzii de Mediu Cluj. ”Această doamnă dă dovadă de incompetență crasă”
Alin Tişe | Foto: facebook.com/AlinTise

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, cere destituirea șefei Gărzii de Mediu Cluj (GMC) pe motiv de incompetență.

Recent, Simona Mărincaș, comisar șef al GMC, a declarat că există risc de infringement pentru România din cauza vechii gropi de gunoi de la Pata Rât, închisă, și care a fost predată de CJ Cluj, prin hotărârea adoptată în 28 mai, către Primăria Cluj-Napoca.

”Vechea rampă este închisă, are gard, zid de sprijin, are făcută instalația de biogaz. Riscăm să intrăm în infringement. Încă nu semnează primăria protocolul de predare primire. CJ dat o hotărâre de consiliu prin care spune că predă tot vechiul depozit la Primăria Cluj-Napoca, dar încă suntem la faza de discuții. Iar ministerul mă întreabă ce facem, deoarece nu putem să încheiem nota finală la vechiul depozit. Nu putem încheia pentru că acum nu e nici la CJ, nici la Primărie”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Simona Mărincaș.

Președintele CJ Cluj spune însă că au trecut abia câteva zile de la adoptarea hotărârii de consiliu, așa că este absolut normal faptul că procedurile încă nu s-au încheiat, totul fiind în termenul legal.

”Primăria abia a primit hotărârea de predare de la noi; e evident că nu a putut încă să aprobe primirea. Am văzut în acest caz o declarație a unui funcționar public, care denotă o incompetență crasă și pentru asta ar trebui destituită în regim de urgență pentru că practic nu cunoaște procedurile administrative.

Înainte de a se pronunța, ar fi trebuit să știe că primăria nu poate să primească până noi nu comunicăm hotărârea către ei și până nu este ședință de Consiliu Local ca să fie pus acest proiect pe ordinea de zi. Ceea ce am făcut noi, la CJ Cluj, este prevăzut de lege, nu noi am decis asta.

Legea spune că, după ce se termină închiderea unei rampe, CJ o trece în domeniul public al județului, după care o predă primăriei de unde a fost luat terenul, iar rampa de la Pata Rât a fost preluată de la Primăria Cluj-Napoca. Noi am preluat-o temporar doar pentru a o închide.

Acum e normal să o predăm înapoi închisă. Legea spune că primăria o preia și o trece în domeniul public, după care se asigură paza; practic terenul revine de unde a plecat. În mod evident primăria nu avea cum să dea o hotărâre de preluare.

Noi abia joi am votat, luni nu s-a lucrat, mai este și acel termen de cinci zile la Prefectură pentru a vedea legalitatea hotărârii. Abia după aceea hotărârea de CJ ajunge la primărie care apoi decide tot prin vot în CL. Nu aveai cum să faci lucrurile acestea de joi până azi, în 2-3 zile”, a spus Alin Tișe la ZIUA LIVE.

Șeful CJ consideră că subiectul a fost politizat și că ministrul Mediului, Costel Alexe, ar trebui să ia măsuri. ”Declarațiile publice ale aceste persoane sunt hazardate și iresponsabile și acea persoană dă dovadă de crasă incompetență. Acum sunt proceduri administrative, rampa e închisă, nu există niciun fel de riscuri de poluare acolo.

Dar constat că există funcționari publici care fac politică și politizează hotărâri de consiliu. Nu e problema GMC în cât timp preia CL această rampă. Primăria va face procedurile conform legii. Nu impune GMC termene primăriei, așa cum nici noi nu impunem termene GMC.

Sunt instituții publice independente. Cer public ministrului Mediului să o destituie în regim de urgență pe această doamnă care face politică, care conduce în momentul față accidental și prin derogare, fără concurs, GMC”, a spus Tișe.

Comenteaza