Tişe explică avantajele regionalizării

Tişe explică avantajele regionalizării
Principalul beneficiu în procesul de regionalizare a României va consta în modul în care aceste structuri vor fi manageriate, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe (foto). Rolul forurilor de conducere va fi acela de a iniţia şi implementa politici regionale de dezvoltare, pe infrastructură, fie că este vorba despre drumuri, aeroporturi, reţele de apă şi canal ori reţele de gaz.

Toate competenţele de la nivel local nu se vor mai suprapune cu activitatea şi rolul pe care îl vor avea forurile de conducere de la nivel regional, explică preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe. "În prezent, rolul consiliilor judeţene nu prea este justificat, având în vedere că aceste instituţii nu prea au atribuţii directe în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. Vreau să spun că cetăţenii nu au nevoie să vină la consiliul judeţean nici pentru acte de identitate, nici pentru autorizaţii de construire, nici pentru alte probleme pe care le pot rezolva, de regulă, chiar la primăriile de pe raza localităţilor de domiciliu", a afirmat Tişe.

Acesta a sugerat că de vreme ce aceste probleme pot fi soluţionate la nivel local, este normal ca statul să gândească un cu totul alt rol pentru forurile rgionale. "Aceste regiuni se vor constitui pentru a gândi politici comune de dezvoltare, în special în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, aeroportuară, reţele de gaz de apă etc. Aceasta trebuie să fie singura sarcină majoră în cazul regiunilor, fără a mai exista vreun motiv ca activitatea şi atribuţiile dintre instituţii să se suprapună", a spus Tişe. El a apreciat că regionalizarea României va fi realizată până la alegrile din 2012, urmând ca până în 2016 să se facă şi o reorganizare a comunelor.

 

Comenteaza