Tişe: Nu mai accept termene şi costuri suplimentare pentru stadion
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 22 Iul 2011, 00:25
- Administraţie
- Ascultă știrea

Deşi la partea de finisaje pare că lucrările stau pe loc, stadionul trebuie predat la cheie în 30 septembrie. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, susţine că a primit garanţii că nu va mai fi nevoie de alte prelungiri de termene, deoarece lucrările la stadion şi la zonele exterioare se vor finaliza la timp, astfel încât evenimentul de inaugurare să poată fi organizate la începutul lunii octombrie. Tişe a mai precizat că până la acest moment s-au plătit peste 75% din cele 35 de milioane de euro (fără taxa pe valoarea adăugată/TVA) şi că nu va mai accepta nici o altă lucrare suplimentară şi nici cheltuieli în plus.
Preşedintele CJ, Alin Tişe, a inspectat ieri, alături de liderul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, lucrările la Cluj Arena. Cei doi oficiali au ţinut să vadă cum evoluează lucrările şi în spaţiile din interiorul arenei, având în vedere că, în mare parte, structura arenei pare finalizată în proporţie de peste 90%. În interior însă, la partea de finisaje, constructorii mai au foarte mult de lucru. Totuşi, Alin Tişe susţine că nu există nici un motiv de îngrijorare şi că stadionul va fi predat la cheie în 30 septembrie, aşa cum a convenit cu constructorii. "Am fost de acord să prelungim termenul din august până la finele lunii septembrie. Eu cred că este timp suficient ca lucrările să se finalizeze şi nu vom mai accepta nici un alt termen. Chiar nu am emoţii în privinţa aceasta, ştiu că la stadion nu vor fi probleme. Mai tare îmi fac griji pentru modul cum se vor vor derula lucrările la spaţiile din exterior, având în vedere că ele trebuie corelate cu ceea ce se întâmplă în interiorul stadionului. Dar să sperăm că totul va decurge bine, astfel încât în 30 septembrie să avem stadionul finalizat, iar la începutul lunii octombrie să-l putem inaugura", a explicat Tişe. Legat de modul în care decurg lucrările de finisaje, acesta a precizat că nu vor fi probleme pentru constructori să păstreze ritmul. "Cam toate lucrările dificile la arenă s-au finalizat. Acum oamenii vor intra cu toţii pe interior şi vor termina la timp. Chiar dacă pare că sunt multe de făcut, partea de finisaje se va termina la timp. Mai este de pus parchet, pardoseli, instalaţii sanitare şi treaba e ca şi făcută. În afară, nu mai este de instalat decât pista de atletism, scaunele şi sistemul de iluminat. Pentru toate aceste obiective sunt firme subcontractate, care se ocupa în mod direct de lucrări. Oamenii constructorilor noştri vor intra cu toţii de acum pe interior pentru finisaje şi am încredere că lucrările se vor finaliza la timp", a completat Tişe.
Lucrările la stadion au ajuns la un total de 35 de milioane de euro (fără TVA), după ce Consiliul Judeţean a acceptat lucrări suplimentare în valoare de 8 milioane de euro. "Am plătit în jur de 75% din preţul stadionului şi chiar nu sunt dispus să mai accept costuri suplimentare. Toate lucrările prevăzute în contract sunt suficiente pentru ca arena să fie omolgată, conform normativelor europene. Nu avem nevoie de altceva. Vor fi corpuri de iluminat suficiente şi un sistem de securitate eficient. Nu mai e nevoie de alte balustrade de siguranţă, aşa cum ni s-a tot sugerat. Ele nu au fost instalate nici pe stadionul din Bucureşti, mai ales că acolo nu sunt nici măcar scaune rabatabile, aşa cum am prevăzut noi. Când aceste scaune sunt ridicate, pe fiecare culoar încap fără probleme câte două persoane. Nu mai e nevoie deci să punem şi balustrade. Oricum, pe stadionul nostru vor exista balustrade în toate zonele cu trepte, aşa cum a fost gândit proiectul de la bun început. În schimb, pe stadionul din Bucureşti nu au fost prevăzute nici măcar pe scări, decât în zona cea mai înaltă a stadionului. Aşa încât nu va fi nici o problemă, stadionul va putea funcţiona foarte bine în varianta aceasta", a comentat Tişe. El a adăugat că preşedintele FRF, Mircea Sandu, s-a arătat mulţumit de construcţia Cluj Arena.