Tramvaie noi pe străzile Clujului

Tramvaie noi pe străzile Clujului

Patru tramvaie noi vor intra în circulaţie pe străzile Clujului. 

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

În ședința Consiliului Local de joi, 19 august, consilierii vor dezbate un proiect de Hotărâre privind darea în concesiune către Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a bunurilor aflate în domeniul privat al municipiuIui, parte din investiția de înnoire a flotei de transport în comun prin achiziționarea de tramvaie – etapa I, fazele I-III.

Este vorba despre tramvaiele Astra Arad, care vor fi aduse pe bază de proces verbal de predare-primire. Patru la număr. Redevența datorată municipiului Cluj-Napoca de către CTP este în cuantum de 0,03% din valoarea bunurilor concesionate, reprezentând suma de 11.045 lei/an. 

Amintim că Astra Arad a fost declarată câştigătoarea licitaţiei organizate de Primăria Cluj-Napoca şi de CTP privind livrarea a 24 de tramvaie noi. Valoarea contractului se ridică la 40 de milioane de euro. Preţul unui singur tramvai este de 1,95 milioane de euro.

Cea mai mare parte a banilor necesari pentru această achiziţie provin din fonduri europene nerambursabile. Tramvaie Imperio sub licenţă Siemens circulă în prezent la Arad. Cele 24 de tramvaie similare care vor circula pe străzile Clujului vor avea culorile violet-gri.

Tramvaiul Imperio este prezentat pe site-ul Astra Arad ca şi cel mai recent produs al firmei. Este primul tramvai modern, cu podea 100% joasă produs în România, fiind destinat să înlocuiască vehiculele actuale uzate fizic şi moral din depourile din țară. Acesta e produs în cooperare cu firma Siemens şi are un design modern, la standardele tehnice actuale.

Cu operare uni sau bidirecţională are un interior spaţios în culori deschise, modificabil conform cerinţelor clientului. Conceptul garantează cel mai bun raport pentru preţ, operare şi mentenanţă. Primul tramvai produs de Astra Arad a ajuns la Cluj-Napoca în 28 aprilie 2020. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza