Tramvaiele poloneze creează locuri de muncă şi pe piaţa clujeană

Tramvaiele poloneze creează locuri de muncă şi pe piaţa clujeană
Primăria se pregăteşte să semneze contractul pentru achiziţionarea a 12 tramvaie noi cu firma poloneză Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz. În iunie ar urma să fie dată în funcţiune şi linia de tramvai, pe tronsonul Mănăştur - Piaţa Gării.

Pentru că decizia instanţei este favorabilă primăriei, săptămâna viitoare ar urma să se semneze contractul pentru achiziţia de tramvaie cu firma poloneză Pesa, a anunţat viceprimarul Lazslo Attila. El a precizat că planul primăriei este ca prima livrare de tramvaie să coincidă cu momentul în care va fi repusă în funcţiune linia de tramvai, pe tronsonul Mănăştur - Piaţa Gării. Cele 12 tramvaie noi vor costa 76,8 milioane de lei (adică 6,4 milioane de lei/bucata). Pentru asigurarea mentenanţei, Pesa va colabora cu societatea clujeană Remarul 16 Februarie.

Primăria Cluj-Napoca a câştigat procesul pe care l-a intentat la Curtea de Apel împotriva deciziei Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), cu privire la licitaţia de achiziţie a 12 tramvaie noi. Mai exact, instanţa a emis o hotărâre irevocabilă, prin care a respins decizia CNSC, astfel că Primăria Cluj-Napoca poate continua procedura de achiziţie, urmând să semneze contractul de furnizare a tramvaielor cu firma poloneză Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz. "Este foarte bine că s-a tranşat această problemă în instanţă şi că putem semna acest contract extrem de important, la un preţ foarte avantajos, aşa cum, de altfel, a decis comisia de licitaţie a primăriei", a comentat viceprimarul Laszlo Attila. Acesta a explicat că oferta polonezilor de la Pesa propune "cel mai competitiv preţ", faţă de ceea ce au achitat alte administraţii locale din Europa pentru achiziţia de tramvaie.

Concret, primăria va achita pentru cele 12 tramvaie furnizate de polonezi suma de 76,8 milioane de lei (adică 6,4 milioane de lei/bucata). În afară de acest aspect, a ţinut să menţioneze Laszlo Attila, oferta polonezilor aduce şi o colaborare cu o firmă clujeană, care se va ocupa de mentenanţa tramvaielor şi care, la rândul ei, va putea oferi, astfel, de lucru propriilor angajaţi. Singura societate clujeană care are ca obiect de activitate repararea şi asambalarea vagoanelor şi locomotivelor este fabrica Remarul 16 Februarie. Prezent la emisiunea "Realitatea Urbanistică", de la Realitatea FM, Laszlo Attila nu a respins ipoteza că Remarul este firma care va lucra cu polonezii de la Pesa pentru noile tramvaie clujene. El a ţinut să mai precizeze că planul primăriei este ca prima livrare de tramvaie să se realizeze până în momentul în care va fi dată în funcţiune linia de tramvai, pe tronsonul Mănăştur - Piaţa Gării.

"Linia de tramvai se va finaliza până la finele lunii iunie. Până atunci, plănuim să avem şi primele tramvaie noi, pentru că ceea ce deţine acum regia noastră (RATUC - Regia Autonomă de Transport Urban Călători - n. red.) nu corespunde cu noua infrastructură. Mai exact, staţiile care se vor amenaja pe traseul liniei de tramvai impun ca vagoanele să aibă podeaua la nivel cu linia de tramvai. Or, cele ale RATUC au podelele foarte ridicate. De aceea avem nevoie de tramvaie noi. Săptămâna viitoare vom semna contractul, apoi în maxim două luni sper să ni se livreze primele tramvaie", a spus Laszlo. Încă de la început primăria a atribuit acest contract societăţii PESA, pentru că această ofertă corespundea întocmai caietului de sarcini şi pentru că preţul avansat de polonezi era extrem de avantajos. Cu toate că a propus un preţ cu mult mai mare (8,2 milioane de lei/tramvai), firma Astra Vagoane Arad a atacat la CNSC decizia primăriei, susţinând că oferta polonezilor nu ar corespunde din punct de vedere tehnic cu prevederile din caietul de sarcini. CNSC a dat câştig de cauză societăţii Astra Vagoane. Pentru că a refuzat să plătească mai mult, primăria s-a adresat instanţei şi a câştigat.

 

 

Comenteaza