Tramvaiul Mănăștur – Centru va circula pe bandă separată din august. Boc: „Repet, nu este normal ca peste 100 de oameni să stea în spatele unei mașini”

Tramvaiul Mănăștur – Centru va circula pe bandă separată din august. Boc: „Repet, nu este normal ca peste 100 de oameni să stea în spatele unei mașini”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susține că odată cu terminarea lucrărilor de pe străzile din zona Parcului Central, linia de tramvai va fi separată de traficul general auto.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Întrebat la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului) de când va avea tramvaiul din Mănăștur culoarul special dedicat, edilul Clujului preconizează că din luna august acest lucru va fi posibil.

„Trebuie să trecem prin comisia de circulație această procedură, în iulie, și să facem pregătirile necesare, să-l putem implementa începând cu luna august. Cam acesta este orizontul meu de analiză.

Odată cu finalizarea lucrărilor, până în 31 iulie, de pe străzile din zona Parcului Central, de la 1 august vom putea face acea prioritizare a liniei de tramvai cu o distanță pe care o va stabili comisia de circulație.

Pornind de la premisa, repet, nu este normal ca peste 100 de oameni să stea în spatele unei mașini, cu un pasager sau doi. Trebuie să îi prioritizăm pe cei care circulă cu transportul în comun”, a spus, la ZIUA LIVE, Emil Boc.

Administrația locală se gândește la o modalitate de regândire a traficului și a circulației, printr-o analiză Moților – Cardinal Iuliu Hossu, Splaiul Independenței. Momentan, se așteaptă exproprierile și modernizarea de la fabrica de bere, și se modernizează partea dinspre str. Cardinal Iuliu Hossu.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza