TRANSPORTUL ȘCOLAR. S-a analizat cum a funcționat, iar Emil Boc a anunțat decizia

TRANSPORTUL ȘCOLAR. S-a analizat cum a funcționat, iar Emil Boc a anunțat decizia

Emil Boc a anunțat joi ce decizie a luat Primăria în privința transportului școlar.

Transportul școlar, pornit la drum în 11 septembrie, după ce a fost propus prin programul de bugetare participativă, a trecut testul. Primăria a anunțat, prin vocea edilului șef Emil Boc, că proiectul merge mai departe, ba chiar se va extinde.


‘’Am analizat transportul elevilor, care și-a atins scopul. Sunt circa 10.000 de elevi care au folosit mijloacele de transport dedicate în această perioadă. De aceea, am dorit să mergem mai departe. În plus, am conceput un plan ca, din primăvară, să extindem proiectul și la alte cinci sau șase școli din centru’’, a spus primarul.


Pentru a putea extinde proiectul, Primăria și Compania de Transport Public au decis să facă și o serie de investiții. ‘’Am demarat procedurile legale pentru cumpărarea a zece autobuze noi. Autobuzele actuale nu răspund cererii, avem nevoie de mijloace de transport potrivite pentru copii. Nu vrem să luăm nici de la alte linii, pentru că nu dorim să coborâm cu niciun milimetru standardele din municipiu. Șase dintre autobuze vor fi cumpărate de Primărie, iar patru, de Compania de Transport Public’’, a declarat Emil Boc, în fața consilierilor locali.


Boc a subliniat că măsura extinderii transportului școlar presupune și angajări. Pentru că fiecare autobuz școlar are la bord un polițist local, Direcția Poliția Locală a Primăriei va trece, până în primăvară, la angajarea de personal.

Comenteaza