Trasee noi care vor lega municipiul Cluj-Napoca de Spitalul Regional

Trasee noi care vor lega municipiul Cluj-Napoca de Spitalul Regional
Pentru facilitarea accesului la locaţia pe care se va realiza Spitalul Regional de Urgenţă, drumul E60, pe traseul Polus - Floreşti, ar urma să fie lărgit la două benzi pe sens, conform Planului Urbanistic Zonal ce vizează investiţia acestui obeictiv

Demersul administraţiei judeţene privind realizarea Spitalului Regional de Urgenţă în comuna Floreşti implică soluţii şi pentru asigurarea unui acces facil la acest obiectiv. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Tişe, a precizat că, într-o primă etapă, DN1 E60 ar urma să fie lărgit. Totodată, primarul din Floreşti, Ioachim Vancea, a informat că proiectul Autostrăzii Urbane ar trebui relansat, pentru a oferi o legătură alternativă cu Floreştiul. De asemenea, proiectul pistei de biciclete, demarat de Primăria Cluj-Napoca, ar putea fi dezvoltat pentru o astfel de alternativă.

Preşedintele CJ, Alin Tişe, a informat că a desemnat o comisie specială care să analizeze posibilitatea legală de a încheia un parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca şi cu Primăria Floreşti, în vederea demarării proiectului Spitalului Regional de Urgenţă. "Este nevoie să avem identificate costurile estimative pentru demararea acestui proiect, astfel încât fiecare entitate publică să-şi poată constitui bugetul", a comentat Tişe. În opinia sa, în funcţie de cum se va negocia, fiecare dintre cele trei administraţii ar urma să deţină un anumit procent în cadrul acestui parteneriat. "Probabil noi, Consiliul Judeţean şi Primăria Cluj-Napoca, vom deţine un procent de câte 40%, în timp ce comuna Floreşti va avea un procent de 20%. Dar asta rămâne să stabilim", a spus Tişe.

Între timp se fac însă propuneri şi în ce priveşte asigurarea accesului la locaţia pe care se va construi noul Spital de Urgenţă. Tişe a explicat că într-o primă etapă, aşa cum prevede şi Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al acestui proiect, DN1 E60, între Polus şi Floreşti, va fi lărgit la două benzi pe sens. "Cu siguranţă, facilitarea accesului spre spital este o sarcină care ne va reveni. De altfel, PUZ-ul ne obligă să realizăm două benzi pe sens, pe traseul dintre Polus şi locaţia Unităţii Militare Floreşti, pe care se va realiza spitalul. De asemenea, în zonă se va amenaja şi un sens giratoriu, care să permită accesul în curtea spitalului", a spus Tişe. Primarul comunei Floreşti a susţinut că este absolut necesar să fie găsite soluţii alternative care să faciliteze accesul la spital. "Cred că relansarea proiectului Autostrăzii Urbane ne-ar avantaja foarte mult în sensul acesta", a spus Ioachim Vancea. Proiectul Autostrăzii Urbane a fost lansat încă din 2006, de către fostul arhitect-şef al judeţului, Radu Spânu. Această autostradă, proiectată de societatea Iptana, viza o legătură între comunele Gilău şi Jucu. Concret, traseul parcurge capătul sudic al comunei Luna, coboară dealurile până la sud de localitatea Floreşti, spre zona Cetatea Fetei, intră pe câteva proprietăţi private până la unitatea militară situată la capătul comunei, prin Făget, în paralel cu centura ocolitoare a primăriei - tronsonul sud, urmează zona străzilor Câmpului şi Eugen Ionescu, intră pe C. Brâncuşi, peste strada H. Coandă şi apoi peste zona Selgros. De aici traversează Băile Someşeni şi intră în zona de locuinţe până la capătul pistei de aterizare-decolare a aeroportului, unde se întâlneşte cu intersecţia denivelată DN1C (Aurel Vlaicu, Traian Vuia), spre Jucu.

"Pentru a implementa un astfel de proiect am avea nevoie de o sursă de finanţare extrem de puternică. Pentru că vor fi implicate şi exproprieri. Însă trebuie să avem în vedere şi această soluţie", a spus Tişe. Primarul din Floreşti, Ioachim Vancea, a amintit şi de proiectul pistei de biciclete, pe care îl va implemnta Primăria Cluj Napoca şi care vizează un traseu până la Floreşti, prin zona Valea Gârbăului. "Pentru a dezvolta un drum de acces este nevoie de două benzi a câte 3,5 metri fiecare. Va fi foarte greu să obţine acordul prorietarilor în sensul acesta, având în vedere că noi am avut probleme şi în prezent, pentru a crea pista de biciclete de 1,5 metri lăţime. Însă nu spun că nu putem persevera şi că nu se poate merge pe varianta exproprierilor, în cazul în care acest traseu va fi unul de utilitate publică", a spus primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin.

 

 

Comenteaza