"Tratament" în stil de Bucureşti pentru clădirile monument ale Clujului: demolarea!

Casa de pe strada Braşov nr. 33 s-a prăbuşit din cauza lucrărilor prost executate de constructori, au constatat specialiştii de la Direcţia Regională în Construcţii Nord-Vest.

Clădirea monument pe jumătate scufundată şi plină de crăpături, trebuie demolată, spune şeful instituţiei, Mihai Lucian Chindlea. Chiar dacă cazul seamănă foarte bine cu practica din Capitală a demolării voite ale clădirilor istorice, cu autorizaţie, Chindlea spune că nu crede că beneficiarii şi-au dorit demolarea şi de aceea s-au executat lucrări proaste pentru ca imobilul să fie compromise.

Raportul de control şi expertiza realizate de Direcţia Regională în Construcţii Nord-Vest, după ce cetăţenii au sesizat că o casă de pe strada Braşov nr. 33 a început să se prăbuşească, atestă că situaţia a fost generată de lucrările prost executate de către constructori. "Noi am dispus desfiinţarea clădirii, în urma expertizei pe care am făcut-o. Nu a fost o vină voită ci lucările executate au fost proaste, de aceea imobilul a început să se prăbuşească. Nu cred că asta şi-a dorit beneficiarul. Acum trebuie să obţină autorizaţie de demolare şi să desfiinţeze clădirea. Credeţi-mă, am aplicat şi sancţiuni, tuturor. Şi beneficiarului, şi constructorului şi proiectanţilor", a declarat pentru ZIUA de CLUJ, Mihai Lucian Chindlea. Acesta nu a precizat care a fost valoarea aceastor sancţiuni.

Conform locuitorilor zonei, imobilul de pe strada Brasov nr. 33 a fost construit în 1934. Casa de pe Braşov a intrat în şantier după ce administraţia locală a eliberat recent beneficiarului (Andra Cadiş, conform panoului de şantier) o autorizaţie pentru intervenţii de primă urgenţă la consolidarea fundaţiei. Proiectanţii lucrării sunt Interproiect Cluj, iar constructor societatea Del Dan Construct, al cărui administratot este Danuţ Mărginean.

Constructorul nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei. În schimb, proiectanţii de la Interproiect spun că tema de lucru a fost reabilitarea clădirii, nu demolarea ei. "Eu nu am fost implicat direct în proiect, adică nu m-am ocupat personal de el, dar pot să spun că dacă s-ar fi respectat proiectul şi expertiza nu se ajungea aici. Probabil este vina constructorului", a menţionat Teodor Raiciu, director Interproiect. Acesta a precizat că nu este la curent cu amenda primită de firma pe care o conduce. De altfel, proiectul de pe Braşov realizat de societatea clujenă de proiectare viza "reconversie funcţională din casă de locuit în centru educaţional", iar beneficiarul este Fundaţia Montessori din Bucureşti, proiectul intitulându-se "Centrul Educational MONTESSORI Cluj", potrivit materialelor de pe site-ul proiectanţilor.

Fundaţia Montessori din Bucureşti deţine, potrivit site-ul oficial, o şcoală şi o grădiniţă, private, în capitală. Reprezentanţi ai fundaţiei au confirmat în primă fază că deţin un imobil în Cluj, cel de pe strada Braşov, însă menţionau că acesta nu este pe numele fundaţiei. Rareş Tudorache, fondator Montessori a declarat că fundaţia pe care o reprezintă deţine o clădire în Cluj-Napoca, însă când a fost chestinat cu privire la problemele imobilului, el a menţionat că imobilul deţinit de fundaţie este situat pe altă stradă, Someşului. Despre imobilul de pe strada Braşov, acesta a mai ţinut să precizeze că nu are legătură cu fundaţia sa. Cu toate acestea, locul casei de pe Braşov, monument istoric, este luat de Centrul Educaţional Montessori Cluj în tema de proiectare a Interproiect. Noua "faţă" a casei de pe Braşov a fost deja creionată de proiectanţi, iar imaginile pot fi consultate pe interfaţa on-line a firmei.

Arhitectului-şef al municipiului, Ligia Subţirică, a confirmat deja pentru ZIUA de CLUJ că imobilul de pe Braşov este în zonă protejată, monument istoric. "Casa se află într-o zonă protejată. În actualul Plan Urbanistic General este încadrată ca L3B (zonă de locuinţe cu max parter şi doup etaje în interiorul perimetrului de protecţie - n.red). Cred că existau trei apartamente în acest imobil. Cei de la Ispecţia în construcţii decid dacă această casă trebuie demolată, având în vedere situaţia din teren. Oricum dacă ar fi aşa, ceea ce pot construi în loc depinde de dimesiunile parcelei, de POT şi CUT. Maxim sunt două etaje, cu aviz de la monumente", declara Subţirică.

Presa din Bucureşti a relatat în repetate rânduri cazuri de demolări, cu autorizaţie, a unor clădiri monumente istorice din capitală, pentru a fi înlocuite cu alte construcţii, mai avantajoase pentru beneficiar. Autorităţile şi beneficiarii motivau că monumentele ar fi protejate prin demolare, având în vedere că prezintă risc pentru pietoni şi vecinătăţi.

Luminiţa SILEA

Kristina REŞTEA

Comenteaza