Trei drumuri judeţene ar urma să fie reabilitate

Trei drumuri judeţene ar urma să fie reabilitate
Autorităţile judeţene au în plan reabilitarea a trei drumuri judeţene aflate în stare avansată de degradare, susţine consilierul judeţean Mihai Seplecan.

Potrivit acestuia, în urma unei vizite de lucru efectuate împreună cu colegii din Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi cu directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Cluj (RAADPP), Mircea Avram, autorităţile plănuiesc să reabiliteze drumurile judeţene care duc către Cojocna, Frata şi Valea Ierii.

"În ceea ce privește drumul de la Cojocna, el este o urgență pentru județ pentru că deservește Băile Cojocna, un obiectiv de tratament balnear cunoscut atât în județ cât și în regiune. Ori nimeni nu mai vroia să-și rupă mașina în cei 2 kilometri de drum surpat. La fel se întâmpla și la drumul de la Valea Ierii, zonă bine cunoscută turistic, plină de pensiuni și de cabane. În plus, în comuna Valea Ierii, Palatul Copiilor din Cluj-Napoca organizează tabere școlare în fiecare vacanță școlară", a declarat Mihai Seplecan.

Primul drum care urmează să fie reabilitat este cel de doi kilometri care duce spre Cojocna şi care se surpă frecvent din cauza alunecărilor de teren. Astfel, în prezent se caută soluţii pentru evitarea acestora pe viitor.

De asemenea, drumul de la Frata va fi protejat cu un strat de asfalt de rulare de şase centimetri, pe o lungime tot de doi kilometri, iar cel de la Valea Ierii va fi asfaltat pe o porțiune de 14 kilometri, protecţia fiind de 10 cm (şase cm binde şi patru cm uzură).

Comenteaza