Foto Trei municipii din județul Cluj, în topul celor mai performante administrații din România

Trei municipii din județul Cluj, în topul celor mai performante administrații din România

Este vorba despre municipiile Cluj-Napoca, Turda și Dej, care sunt clasate într-un top al celor mai eficiente 10 primării din țară, realizat de UrbanizeHub.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Nu mai puțin de trei din cele cinci municipii ale județului Cluj, respectiv Cluj-Napoca, Turda și Dej se regăsesc în Top cele mai performante administrații din România, conform clasamentului recent realizat și publicat de UrbanizeHub Romania, una dintre cele mai importante platforme agregatoare de idei, opinii și proiecte din țara noastră în domeniul dezvoltării urbane sustenabile și „smart city”.

Pentru realizarea clasamentului s-a luat în calcul un set de indicatori obiectivi, sumplimentați cu o abordare subiectivă – „ne-am uitat mai ales la primăriile cu realizări aparte sau inovații într-un domeniu sau altul”, spun cei de la UrbanizeHub. Primul indicator a fost capacitatea de a mobiliza fonduri europene. Datele au fost suplimentate cu o serie de alți indicatori, după cum urmează:

• PIB per cap de locuitor. Prioritatea zero pentru orice primărie ar trebui să fie un sector privat dinamic. Foarte puține primării și-au asumat un rol pro-activ în atragerea strategică a investitorilor și puține au o strategie clară de susținere a mediului privat local.

• Rata de promovabilitate la Bacalaureat. Dacă nu ști să îți pregătești generațiile viitoare, nu poți spera să performezi. Primăriile pot formal să se ocupe numai de infrastructura formală, dar în practică au mult mai multe instrumente pentru a asigura performanța în acest sector.

• Ponderea veniturilor din taxe locale în total venituri. Capacitatea unei administrații locale de a genera venituri proprii este importantă și va fi vitală atunci când volumul fondurilor europene va scădea.

• Populația la fiecare angajat din primărie. Unele primării sunt performante, altele sunt hiper-performante – mai exact, ele știu să facă multe cu puțin. Un primar bun știe să atragă oameni performanți și să îi capaciteze să livreze la un nivel înalt.

• Cheltuieli de capital. Capacitatea de a mobiliza cât mai multe venituri de la nivel local pentru investiții cheie este unul din criteriile cele mai importante pentru a măsura performanța unei primării.

Județul Cluj este, așadar, singurul din România care deține trei orașe în acest top, ceea ce demonstrează performanța deosebită înregistrată de acestea. Acest fapt se datorează, în special, colaborării interinstituționale fructuoase dintre comunitățile de afaceri și administrațiile locale, în beneficiul clujenilor și nu numai.

Trei municipii din județul Cluj, în topul celor mai performante administrații din România

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza